Când îţi treci Constituţia pe persoană fizică

Avem un Conflict Juridic de Natură Constituţională, cum procedăm?

Dacă noi avem aşa ceva, normal şi firesc este să îl sesizăm judecătorilor de la Curtea Constituţională, singurii care au căderea de a constata dacă acesta există şi de a judeca cum se soluţionează.

În ultimii trei ani, din 11 astfel de conflicte sesizate Curţii, aceasta a soluţionat 10 în favoarea Partidului Social Democrat. Normal, din punctul de vedere al celor care văd totul în cheia „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”, deciziile CCR au fost: 10 - de toată mizeria, una extrem de bună, bravo lor!

Bun, să vedem ce se va cere judecătorilor de la Curtea Constituţională să judece.

Avem Articolul 103, aliniatul 1 din Constitutie: “Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.

Chestiune care s-a făcut şi care s-a soldat cu desemnarea ca premier a proaspătului mătrăşit Ludovic Orban.

Ciolacu de salvarea al PSD a declarat deja că va sesiza CCR dacă Orban va fi nominalizat ca premier, pe motiv că ar „exista suspiciuni de neconstituţionalitate”.

Argumentele i le-a dat avocatul Tony Neacşu. Care argumentează aşa: “Desemnarea drept candidat de premier a aceluiaş premier, căruia prin moţiune de cenzură Parlamentul i-a retras sprijinul politic, ridică grave probleme de constituţionalitate, iar o astfel de decizie a Preşedintelui cu siguranţă va ajunge pe masa CCR sub forma unui Conflict Juridic de Natură Constituţională. (...) Preşedintele nu poate face arbitrar o propunere de premier, căci aşa ar desemna-o pe liftiera de la Ministerul Muncii ci, dacă respectă principiul loialităţii constituţionale, acea propunere care întruneşte o virtuală majoritate în Parlament. În caz contrar, Preşedintele ar putea ca, prin desemnări în bătaie de joc – de exemplu antrenorul lui de tenis, grădinarul de la Cotroceni şi, în sfârşit, băiatul de la bilete de la Cinema Cotroceni – să aibă practic în mâini, oricând doreşte, dizolvarea Parlamentului.”

De bun simţ argumentaţia, nu?

Mai ales dacă Curtea Constituţională a stabilit deja limitele în care Preşedintele României se poate juca de-a desemnare unui candidat pentru funcţia de prim ministru, prin Decizia numărul 80/2014 (din care citez paragraful 319): “Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competența de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului.”

Prin urmare, întreb: este neconstituţională desemnarea unei persoane care nu prezintă o virtuală majoritate parlamentară, ori a unui candidat propus doar pentru a fi respins de Parlament? În numele unei presupuse majorităţi stradale are voie Preşedintele să anuleze majoritatea exprimată prin vot în 2016 şi să forţeze dizolvarea acesteia pentru a-şi crea una favorabilă lui? Are acesta dreptul de a programa, pas cu pas, situaţia excepţională de dizolvare a Parlamentului în numele „democraţiei”?

Spune conferenţiarul universtar doctor Claudiu Dinu, fost consilier prezidential al lui Traian Băsescu (citez): „Candidatul desemnat trebuie să îşi dovedească majoritatea la vot, nu ştii până atunci dacă o are. Dar preşedintele trebuie să desemneze un premier care poate să facă majoritate, pentru că ideea este că ţara să aibă un guvern, nu să nu aibă un guvern. Preşedintele desemnează pe cineva ca să existe guvern, nu ca să nu existe“.

Ori, deja, Sică Mandolină a declarat că-l doare la bascheţi să formeze o majoritate, că se duce în Parlament doar ca să se mai facă un pas înspre alegeri anticipate. Ori asta este fix împotriva celor două principii invocate până acum: cel al colaborării loiale între instituţii şi cel care prevede că legea trebuie întotdeauna interpretată în sensul în care produce efecte, nu în cel care duce la blocaj.

Este de râsul-plânsul aşa-zisei democraţii din România...; dar avem o situaţie similară, chiar dacă cu alt „beneficiar”, celei pe care aceiaşi indivizi care se bat azi între ei au forţat-o împotriva Instituţiei Prezidenţiale în timpul tentativei de lovitură de stat din vara anului 2012. Cum, în 2012, trebuia apărată Instituţia Prezidenţială împotriva asaltului nedemocratic al parlamentarilor Uniunii Social Liberale în numele „voinţei” votului a 7,4 milioane de votanţi (pe unde or mai fi fiind aceştia azi, tot de partea „bună” a baricadei?), aşa trebuie apărat azi Parlamentul, ca instituţie, împotriva oricărui abuz de decizie şi de interpretare în interes personal şi de grup a legilor, făcut în numele prezidenţialei declaraţii „aşa au decis românii”! Tot împotriva unor găşcari ai Uniunii Social Liberale luptăm!

Şi, gata!

Adauga comentariu