Crina Ciocoiu face legea în ISJ DOLJ. Inspectorul școlar este acuzat că face presiuni, amenință și jignește cadrele didactice care nu sunt supuse și nu răspund prezent la acțiunile ei politice

Agitație mare în ultimele zile în invățământul preșcolar. Inspectorul școlar Crina Ciocoiu este din nou în mijlocul unui scandal monstruos.

Aceasta este acuzată că aplică legea presiunii și a amenințărilor pentru a se face ascultată și respectată în domeniul în care profesează. Cele mai recente acuzații care i se aduc au legătură cu evaluarea metodiștilor din cadrul Inspectoratului Județean Școlar.

Evaluarea a avut loc marți. Pentru 80 de posturi libere, au fost depuse 55 de dosare. Nouă candidați au picat examenul, 8 din învățământul preșcolar și 1 la geografie.

Candidații vorbesc despre presiunile la care sunt supuși de vreme buna de inspectorul Crina Ciocoiu și de modul dezastruos în care s-ar fi organizat evaluarea lor.

"Din comisia de evaluare trebuiau să facă parte Inspectorul Adjunct, care în cea mai mare parte nu a fost prezent, a trecut doar să vadă dacă totul este în regulă, Irina Vânturiș care este relativ nouă și doamna Crina Ciocoiu. După evaluarea doamne a și plecat din tara și s-a bazat pe experienta doamnei Ciocoiu. Evaluarea a constat în proba de CV și interviu. La CV nu a picat nimeni, dar la interviu doamna Coicoiu a schimbat lucrurile în favoarea dânsei știind noi nu avem voie să contestăm rezultatul interviului. Am experienta mare ca medotist, nu este în regula ce se întâmplă. Am răspuns corect la toate întrebările, chiar doamna Vânturiși spunea mereu, ok ok. La evaluare nu a fost prezent niciun reprezentant al sindicatului, ceea ce nu mi se pare în regula", a declarat unul dintre metodisti. 

Și acuzațiile la adresa Crinei Ciocoiu nu se opresc aici.

"Pot să o acuz de intimidare, santaj și amenințare. Voi ajunge si la DNA sa spun despre numeroasele nereguli pe care le face, ca aceasta nu este singura. M-a amenințat, am martori, ca se va ocupa personal de mine si drept dovadă îmi încheie cariera de metodist. Se răzbună pe mine pentru că nu am răspuns la chemările dansei, în campanie nu i-am dus oameni sa voteze cu partidul din care face parte. Cine nu este supus este pedepsit. Am ințeles ca a supărat-o și faptul ca noi nu am fost cu bani la botezul dânsei, vorbeau colegii mei de 500 de euro. M-a jignit, m-a amenițat. Imi trimite controale, doar doar să găsească ceva să mă zboare. Nu e drept să mutilezi o carieră pentru interesele tale politice și personale", a mai adăugat metodistul. 

Cei care au susținut evaluarea spun ca organizarea concursului a lăsat de dorit, metodologia de examen a fost făcută pe genunchi, fără comisii și ore de examen.

Întrebata despre acuzațiile care i se aduc, Crina Ciocoiu a reacționat.

"Pot sa va spun ca acest concurs s-a desfășurat corect, obiectiv și in conformitate cu procedura operațională avizata de ISJ. Va mulțumesc pentru interesul manifestat pentru activitatea noastră", a declarat inspectorul.

Potrivit surselor Ziarului de Craiova, Crina Ciocoiu s-ar fi plâns pe grupul de whatsupp al ISJ Dolj ca urmează sa fie denigrata de ziarul nostru. Ceea ce nu știe doamna inspector este ca noi suntem jurnaliști în adevărul sens al cuvântului și facem articolele într-un mod profesionist de fiecare data, altfel nu i-am mai fi cerut poziția vis a vis de acuzațiile care i se aduc.

Crina Ciocoiu este inspectorul care în mai 2019 a fost filmata în timp ce se întâlnea cu directorii unităților de învățământ la un restaurant din Craiova, pentru a-i convinge sa aducă câte 100 de votanți la Robanesti în Dolj, la alegerile europarlamentare.

Metodistii picați sunt hotărâți să meargă cu informațiile și dovezile mai departe la ministerul Educației.

Adauga comentariu