Din octombrie nu se va mai juca pe Oblemenco. O echipa de la Primăria Craiova se afla la CNI pentru a stabili condițiile de schimbare a gazonului

Experți din cadrul Primăriei Craiova împreună cu reprezentanți de la CNI au decis după numeroase încercări și expertize ca gazonul de pe Oblemenco trebuie schimbat. Asta se va întâmpla în luna octombrie a acestui an. 

"Deja avem o echipa astăzi la CNI are va discuta condițiile în care se va schimba acest gazon. Gazonul trebuie schimbat deoarece cheltuielile de menținere a acestui gazon care a avut de la început probleme sunt foarte mari decât să-l înlocuiești", a declarat Mihail Genoiu, primar Craiova.

În a nu se știe un termen după care se vor relua meciurile de fotbal pe Oblemenco. Autoritățile locale soun ca totul depinde de caietul de sarcini și de condițiile pe care le va impune cel care va monta gazonul.

Edilul local a mai precizat ca a luat în calcul și un hazon hibrid însă este mult prea costisitor pentru ceea ce își poate permite Primăria Craiova în acest moment, chiar dacă pe termen lung ar însemna mai putini bai pentru întreținerea lui. Autoritățile locale spun ca încearcă repararea problemei gazonului pe garanția pe care a avut-o constructorul și în aceste condiții trebuie sa meargă pe un tip de gazon deja existent. 

Adauga comentariu