Doctorița din Murgași SE APĂRĂ. Femeia acuzată că ar fi eliberat adeverințe medicale false pentru urna mobila la alegerile prezidențiale are explicatii pentru faptele sale

Venera Vatan este numele medicului acuzat. Femeia are 47 de ani și profesează ca medic de familie din 2002. Aceasta este suspectată că ar fi eliberat mai multe adeverințe medicale fără a avea însă acest drept.


"Adeverințele respective ar fi fost apoi folosite pentru a se justifica necesitatea utilizării urnei mobile, in contextul alegerilor prezidențiale, organizate la data de 10 noiembrie. Având în vedere aspectele sesizate, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual", a declarat Cosmin Gradinaru, purtator de cuvant IPJ Dolj.


Din primele informații furnizate de oamenii legii, se pare că persoanele pentru care ar fi fost eliberate aceste adeverințe nu erau în evidențele medicului, iar unele puteau chiar să se deplaseze la secțiile de vot. De asemenea, este cercetată și calitatea de medic a femeii.


Medicul reacționează și se apără.


"Este distractiv să aflu așa ceva. Totul s-a desfășurat cât se poate de legal. AM eliberat in jur de 60 și ceva de adeverințe pentru persoane pe care le cunosc, pe unele le am în evidenta, unele  sunt in evidenta colegei mele care nu a fost in localitate atunci si mi-a permis accesul la baza ei de date. În ziua in care am eliberat adeverințele eram de gardă.  Pe cei care au aveau afecțiunia cute i-am consultat, cei care erau deja in evidențe cu amputatii sau cancere conectați la aparate de oxigen îi știma deja, nu era necesar să mai merg la ei. Am auzit că sunt suspectată că nu aș fi medic. Abia aștept să verifice cei în măsură acest lucru", a delcarat medicul acuzat.

Adauga comentariu