Festivitate de deschidere a noului an școlar din “epoca de aur”. O mămică, revoltată din cauza discursului ținut de conducerea unității de învățământ

Prima zi de școală dă bătăi de cap și părinților. Prezenți în dimineața aceasta la festivitatea de deschidere a noului an școlar, mămicile sau tăticii au așteptat discursul conducerii. 

Îmbrăcați în uniforme, cu flori pentru doamna profesoară, ca-n fiecare an, copiii au pășit cu dreptul la început de an școlar.

La Școala Gimnazială Sfântul Gheorghe din Craiova (Școala 24), din cartierul Brazda lui Novac, lucrurile n-ar fi stat tocmai bine, după spusele unei mămici.

Aceasta și-a exprimat nemulțumirea pe o rețea de socializare referitor la discursul “neinteresant” al reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Dolj, dar și al conducerii școlii.

 

“Aceleași activități din epoca de aur. Autoritățile, conducerea școlii și Inspectoratul Școlar fac baie de mulțime cu copii și părinți. Am stat o oră în picioare și în soare pentru un discurs neinteresant. L-am așteptat pe unul de la Primărie, să-i mulțumim că au asfaltat curtea școlii, care până la urmă n-a mai ajuns. Rușine”, este mesajul craiovencei.

Pe de altă parte, reprezentatul ISJ, purtătorul de cuvânt Nicoleta Lițoiu este cea care a fost prezentă la Școala 24, alături de un reprezentant de la Antidrog. 

 

“Am ținut un discurs de maxim 5 minute, le-am urat succes copiilor și profesorilor. I-am felicitat. Am fost de la ora 10 prezentă acolo”, a precizat purtătorul de cuvânt Nicoleta Lițoiu.

 

Tot reprezentantul ISJ Dolj spune că nu s-a întâmplat nimic spectaculos, poate doar sunetul nu s-a auzit cum trebuie, insa festivitatea nu ar fi durat mult. Dupa acest lucru, copiii au mers la clase.

 

 

 

Sursa foto - Mamici din Craiova

 

Adauga comentariu