Ilegal să fie, dar să o ştim şi noi! (Băgaţi site-urile în dubă!)

Am onoarea să vă salut de la domiciuliu, unde cu drag muncim şi luptăm împotriva răspândirii Coronavirusului până când nu va mai rămâne piatră pe piatră din Economie. Dar asta este altă poveste.

Măcar am aflat că nu suntem proştii şi indolenţii Planetei, că e în natura umană lipsa de educaţie şi de bun simţ. De altfel, cu bun simţ, cine ar fi evoluat din maimuţă în om?

Şi-l vezi pe Homo Erectus zicându-i primatei Lucy: „Mami, eu mă dau jos din copac, mă duc să mă fac om”. Iar la rădăcina copacului cum îl aştepta Neandhertalul cu ghioaga: „permiteţi-mi să vă invit la cină. Dumneavoastră sunteţi cina”.

Ia ăsta, Neandhertalianul, s-a întâlnit apoi cu Homo Sapiens şi nimeni nu l-a mai văzut. Nimeni nu s-a mai întrebat ce e cu vecinul de peşteră: a evoluat sau a fost mâncat?

Evoluţia s-a realizat cu paru-n capul proştilor, nu cu politici corecte. Are Machiavelli o carte cu reguli despre politicile corecte. Scrie acolo totul despre cum este să-ţi fie cald cu toţi dinţii în gură – adică să vorbeşti neîntrebat.

Interesul guvernanţilor nu este Adevărul, de aceea nici nu se hărnicesc ei să transmită transparent ce se întâmplă cu adevărat în România în aceste zile. Adevărul ne-ar arăta numai cât de incompetenţi sunt, depăşiţi de situaţia în care ar trebui să aibă grijă de populaţie când, de fapt, ei au grijă doar cum să-şi umple buzunarele din banii publici aflaţi la discreţia stării de urgenţă, în timp ce ne dau la megafon Imnul Naţional.

Ni-l dau împotriva prevederilor legale. Că Legea zice foarte clar cu ce ocazii se „pune” Imnul de Stat. Le găsiţi în Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului Romaniei, intonarea Imnului National şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (articolul 10, 11 20 şi 21).

Băiatul acela care silabiseşte cu greu de pe o hârtie cu litere de tipar, ajuns ministru de Interne, se crede ca şi Ceauşescu izvor de lege. El crede că ceea ce nu este interzis este permis. Numai că principiul acesta al permiterii ce nu se interzice expres este un principiu de drept civil, nu de drept public. În dreptul public, „organele” publice nu fac decât acele acte şi acţiuni juridice prevăzute de lege. Este interzis să se acţioneze în afara legii, iar silabisitorul Vela şi-a instigat subordonaţii la un abuz – căci, „un  ordin vădit ilegal nu se execută, iar dacă se execută, făptuitorul răspunde în solidar cu cel care a dat ordinul vădit ilegal”.

Iată cum excesul de patriotism dăunează grav legii! Acesta este un Adevăr: întreg Ministerul de Interne a acţionat în afara şi împotriva Legii.

Vă pare o chestie măruntă, banală, cam la fel cu cea în care primarul municipiului Cluj-Napoca se urinează cu boltă timp de patru zile şi nopţi pe Legea Ordinii Publice, permiţând urlatul cu decibeli sub geamurile clujenilor care au nenorocul să locuiască pe lângă Parcul Central. Plus alte câteva chestiuni privind punerea preş la picioarele unui particular, pe bani de frecţie, a facilităţilor municipiului, interzicând accesul la acele facilităţi cetăţenilor urbei, adevăraţii proprietari şi beneficiari ai acestora.

Lasă, bă, că pune Clujul pe harta lumii! Nu-ţi place, cară-te! Lasă, mă, că nimeni nu a murit că a ascultat Imnul Naţional!

Nu despre asta este vorba. Ci despre cum, sub pojghiţa de patriotism, apucăturile dictatoriale „made in China” îşi arată unghiuţele.

Difuzăm Imnul, nu răspundem întrebărilor legitime ale mass media, achiziţionăm, fără să dăm socoteală, echipamente de protecţie şi alte cele legate de „lupta” „împotriva” Coronavirusului, de la bucătărese, de la buticuri on-line, de oriunde rânjeşte satisfăcut câte un amic politic, un securist, o pilă, o cunoştinţă, o relaţie...

Apoi închidem site-uri că dau „fake news”.

Şi, gata!

 

Adauga comentariu