Magazinul de jucării reciclate, un concept interesant, însă rar întâlnit în Craiova. Locul unde jucăriile prind viață, evitat de craioveni

Jucăriile la mâna a doua nu prezintă interes pentru cei mai mulți dintre craioveni. Putem vedea acest lucru cu ochiul liber, ținând cont că în Craiova au rămas doar două magazine de acest fel, cunoscute, dintre care unul urmează să se desființeze. Mămicile oltence evită să le cumpere copiilor jucării reciclate, mai ales dacă aceștia sunt bebeluși. Pe de altă parte, există și mame care au văzut modelul occidental și preferă să cumpere jucării second-hand. Fie că prețurile sunt mai mici, fie că la un astfel de magazin poți găsi jucării unice.

O mămică din Craiova spune că nu e de acord ca jucăriile reciclate să ajungă la un bebeluș, însă ar face o excepție.

”Depinde de vârsta celui mic. Eu nu i-aș cumpăra copilului, mai ales dacă e mic. Însă, am văzut că acest model de magazin, există mai mult prin străinătate, la noi nu prea l-am întânit. Poate că acolo jucăriile sunt mult mai îngrijite față de ce vedem prin magazinele noastre second-hand”, a spus craioveanca.

Model unic, preț mic, jucăriile sunt vândute cel mai adesea la kilogram. Prețurile sunt în funcție de zi, atunci când se primește marfă, până când se aduce noul lot. De exemplu, duminica pot fi prețuri de 90 de lei pe kilogram, însă pe parcursul săptămânii, jucăriile devin mult mai ieftine, iar prețul/kg poate ajunge și la 3 lei.

Magazinul de jucării reciclate rămâne un concept interesant. Cel mai frumos beneficiu al unei astfel de afaceri rămâne reacția neașteptată a micuțului care-l întâlnește pe eroul preferat din desenele animate.

Adauga comentariu