Non bis in idem

Nu au invatat liderii marilor imperii din greselile predecesorilor, de ce am face noi acum altfel? 

De data asta nu Lehman Brothers si minciuna derivatelor au pornit criza. Putem crede ca a pornit-o oculta mondiala, dornica sa opreasca ascensiunea Chinei, putem crede ca e Dumnezeu care ne pedepseste, oricum nu mai conteaza. Intr-un fel sau altul, pentru fiecare exces din istoria lumii, ca a fost imperiu, ca a fost prea multa autocratie sau au fost prea multe omucideri, pentru fiecare exces a venit si izbavirea reechilibrarii.

Legea firii are un poloboc bine calibrat cu care pune in mod constant omenirea inapoi, atunci cand sare calul.

Se vorbeste de 1 000 000 de someri in Romania, se vorbeste despre criza, despre masuri economice necesare pentru supravietuire. Se vorbeste despre viitorul incert al poporului roman, in conditiile in care inca, har Domnului, nu avem niciun sicriu. Sper sa fie cat mai putine, dar nu despre asta discutam acum.

Insa nimeni nu vorbeste despre lucrurile nasoale care ne-au facut atat de vulnerabili moral si economic. Nimeni nu vorbeste despre lacomie si despre lenea de a lua pozitie.

Lacomia, adevaratul petrol care duce omenirea in sus, spre progres, si care o si coboara spre noul echilibru pe care unii il numesc "criza si consecintele ei".

 

Dar cat credeti ca mai puteam continua cand dezvoltatorii imobiliari vindeau apartamente cu 2000 de euro metrul patrat la Cluj?

Cat credeti ca mai puteam merge asa cand angajatorii ofereau 1000 de euro net pe luna si nu venea nimeni sa aplice pentru job?

Cat credeti ca mai puteam inota in oceanul caldut al ipocriziei civice? La Cluj, in "Barcelona Romaniei", hipsterii civici isi rupeau camasile de pe ei protestand impotriva proiectului Rosia Montana si a incalzirii globale, iar apoi luau cu 20 de euro avionul de Milano (20 de euro!), ca sa mearga "sa bea o cafeluta" la San Pietro Cafe si sa se intoarca seara, cum fac milionarii, iar cand ii intrebai daca nu cumva avionul ala cu care mergeau ei distrugea prin noxele emanate de la arderea kerosenului echivalentul a 10 hectare de padure ziceau ca exagerez.

Mi-e frica pentru viitorul Romaniei si al economiei. Mi-e frica pentru parintii mei, pentru prietenii si colegii mei, dar o parte din inima nu plange cand stie ca previzibila criza ii va reaseza cu botul pe labe pe cei ce au uitat cat de lung le e nasul.

Se vorbeste de 1 000 000 de someri? Nu stiu daca va fi asa, dar stiu ca in tara asta, potrivit statisticilor, 1 din 4 tineri de 21 de ani sta acasa si nu face nimic. Ba, NIMIC: nici scoala, nici job, nici training.

In tara asta, exista peste 500 000 de romani care, la 30 de ani, inca stau cu mami si tati acasa. Majoritatea "studentilor" Romaniei din ultimii ani isi prelungea studiile cu cate un master-doua, sa fie, nene, ca si asa "parintii ma sustin". Am crescut, cu largul concurs al parintilor permisivi, o generatie de handicapati social si profesional.

In numele libertatii sexuale, cu care eu sunt de acord pana in maduva ADN-ului, am acceptat ca cei din comunitatea LGBT sa fie considerati asistati social. Da, bre, I love you ca esti gay sau lesbi sau  trans, dar du-te la munca, optiunea ta sexuala nu te face asistat social. 

Am acceptat impreuna, dintr-o lene romaneasca congenitala, sa crestem o fauna de pensionari cu privilegii nesustenabile din punct de vedere economic. Numai la Cluj, pe subventiile din banul public care aduc gratuitatea TOTALA la transport pentru pensionari, mita electorala data de Boc, s-au consumat in ultimii 16 ani peste 200 de milioane de euro. 

Am acceptat ca niste lasi dictatura lui Ceausescu, fara sa ne revoltam, apoi am acceptat in ultimii 30 de ani batjocura politicienilor, injurandu-i, desi noi ii trimiteam prin vot acolo, ciclu de ciclu electoral, intr-un exercitiu national de autoflagelare.

Am acceptat impreuna confortul dezangajarii: "nu ma intereseaza", "nu am chef azi", "mergem inainte, ca inainte era mai bine", "ce-o fi, o fi", "ce treaba am eu", "stiu eu mai bine", iar dezangajarea a dus mai departe la un triaj educational incredibil: au rezistat mediocrii si au ajuns la decizie, "la butoane", iar azi suportam nu numai dictatura mediocritatii, ci si rezilienta prostului de a nu dori sa degajeze locul ocupat, fiindca "i se cuvine".

Romania, ca sa nu zic intreaga lume, e bolnava de jos pana sus: de la generatiile tinere, parasite de parinti, cu celulita pe cur la 14 ani, cu ochii impaienjeniti de social media, anemici si vulnerabili, pana la generatiile mature, compuse din tristi plini de traume psihice si frustrari, neimpliniti afectiv, sexual, profesional, betivi sau dependenti de amagiri, si terminand cu "seniorii", abrutizati nu numai de conformismul rigid al comunismului, ci si de permanentele schimbari sociale si economice din ultimii 30 de ani, oameni care stiu ca sa mori costa ceva (sicriu, masa de parastas, mormant), dar care devin tot mai convinsi ca, la cat de mult se schimba lumea, e posibil ca pana si umilul Charon, care lua doar un banut pentru a te trece Styxul, sa iti pretinda de acum inainte o bancnota de 100 de euro si si niscaiva autorizatii de la biroul de decese al lui Hades. 

"Non bis in idem" e un principiu din Drept care limiteaza sanctionarea unei persoane pentru savarsirea unei infractiuni pentru care a fost deja achitata sau condamnata printr-o hotarare definitiva. Pe acest principiu, nu poti fi condamnat de doua ori pentru aceeaşi greseala.

Noroc ca Istoria nu cunoate legile Dreptului si ii da peste cap Omenirii ori de cate ori comitem aceeasi greseala: greseala lacomiei. Din acest punct de vedere, nu numai oamenii sunt previzibili, ci, va spun un secret: si El e.

Adauga comentariu