Viceprimarul din Salcuta, plângere penala pe numele prefectului de Dolj. Prefectul i-ar fi promis Primăria, în schimbul trecerii la PSD

Neînțelegerile dintre viceprimarul din Salcuta și prefect ar fi început la sfârșitul lunii august 2019 când edilul local a fost chemat la sediul instituției din Craiova unde prefectul ca o consecință a încetării mandatului primarului pentru incompatibilitate, i-ar fi propus vicelui funcția în schimbul unui favor.

"În cadrul discuției pe care am avut-o cu Purcarescu Dan în biroul acestuia dincadrul clădirii Prefecturii Dolj, acesta mi-a sugerat în mod direct ca ordinul pe care urma sa-l emită privind încetarea înainte de termen a mandatului de primar al lui Giurca Eugen este urmare a intenției acestuia de a-mi crea un avantaj iar din moment de voi beneficia de efectele acestui ordin... trebuie sa iau o decizie în sensul de a renunță la apartenenta politica la Partidul Mișcarea Populară și de a deveni membru și de a susține Partidul Social Democrat", se arata în plângerea depusa de viceprimarul din Salcuta.

Pentru ca edilul ar fi refuzat târgul propus de prefectul Purcarescu, acesta din urma ar fi trecut la masuri directe asupra viceprimarului.

" Pe 23.12.2019 Purcarescu Narcis ca urmare a refuzului corect al lui Marinescu Andrei, de a părăsi formațiunea politica ce l-a susținut în cadrul alegerilor locale din 2016 și de a susține Partidul Social Democrat a emis ordinul 364 din 23.12.2019 prin care în mod vădit nelegal, cu încălcarea grosolana a tip evederilor locale a constatat încetarea înainte de termen a mandatului de consilier local și implicit de viceprimar al comunei Salcuta.. pentru o stare de fapt care la data emiterii ordinului 23.12.2019 nu mai putea conduce la o astfel de consecință", se completează în plângerea formulata către Parchetul local.

ste vorba despre eun filmuleț în care Marinescu Andrei apare trăgând cu pușcă deși nu avea permis de port arma.

Adauga comentariu