3 eroi. 3 erori. 3 orori

Am să enervez foarte tare, mai ales boii solemni. Aceștia, boii solemni, sunt ăia pe care îi vedeți de obicei la sărbătorile naționale, cu mâna la piept când se cântă imnul, pătrunși de solemnitatea momentului, deși privirea lor ne spune că habar nu au de ce sunt acolo, cine i-a trimis, de ce merită să fie proțăpiți în tribuna oficialilor statului. Boilor solemni le place să fie văzuți, le place să fie admirați, să strângă mâini, să îmbrățișeze babe și chiar să verse o lacrimă la aflarea unui caz social deosebit.

Am putea chiar să facem o paralelă. O glumă veche spune că femeia este acea persoană minunată cu care împarți toate nenorocirile vieții, nenorociri de care nu ai fi avut parte dacă nu era femeia. Așa e cu boii solemni. Ei sunt cauzele tuturor nenorocirilor din România ultimilor 30 de ani, dar tot ei spun că ne vor salva, că ei sunt Superman, Spiderman, Iron Man, sunt trimișii lui Dumnezeu. S-a dovedit că nu sunt decât trimișii lui Iliescu, Băsescu, Iohannis. Vai, nouă!

Am să vă spun trei povești scurte, despre trei oameni cunoscuți. Oficial, ei sunt eroi. Pe parcursul vieții, au făcut mari erori! Neoficial, ei sunt niște orori. Sper că mulți dintre voi știu aceste povești. Înseamnă că ați citit și altceva decât manuale proste. Dacă nu știți, aflați acum. Și mi-ar plăcea ca la sfârșitul acestui material să vă întrebați de ce istoria s-a scris și se scrie folosind omisiunea.

1. Nicolae Paulescu ar fi putut fi un erou al omenirii. Din nefericire, el nu este un erou, ci mai degraba un personaj al istoriei. Este destul de cunoscută povestea descoperirii insulinei. Da, Nicolae Paulescu, un român, este cel care a descoperit insulina. Avea toate caracteristicile să ajungă un mare savant. A făcut la Paris două facultăți, cea de medicină și cea de chimie biologică și fiziologie generală, devenind doctor în medicină plus încă două doctorate în științe. Cu toate acestea, avea o ciudată viziune antidarwinistă. In 1921, în urma a ani de cercetare, genialul Nicolae Paulescu publică rezultatele privind acțiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet, adică a insulinei. Omenirea se afla în fața unei descoperiri medicale epocale. Se spune că de la începutul folosirii ei, cu ajutorul insulinei au fost tratați, deci salvați, o jumatate de miliard de oameni. Peste câteva luni, însă, doi cercetători canadieni anunță că au descoperit, la randul lor, insulina! Iar în 1923, spre stupoarea lumii academice mondiale, cei doi canadieni, Grant Banting si Herbert Best primesc Premiul Nobel pentru Medicina.

Lui Paulescu avea sa i se recunoasca meritele stiintifice mult mai tarziu, peste vreo 4 decenii, insa tardiv. De ce este Paulescu doar un personaj și nu un erou al omenirii? Pentru ca între criteriile de acordare a premiilor Nobel există și unele care țin de integritatea morală a persoanelor nominalizate, inclusiv cel privind drepturile omului. Din păcate, dorința de mărire politică a lui Nicolae Paulescu a distrus totul. Paulescu a fost unul dintre creatorii Uniunii Naționale Creștine, printre altele acesta fiind al doilea partid din lume care si-a ales drept logo zvastica. Și devenea inițiator al acestui partid cu doar câteva luni dupa publicarea lucrărilor despre insulină, în 1922. Nu numai că a fost membru al unui partid fascist, dar a încercat să cauționeze prin știința sa ideologia partidului. Așa-zisele sale cercetări în care Paulescu încerca să dovedească inferioritatea evreilor în fața arienilor, au oripilat fix aceeași lume a oamenilor de știintă care ar fi trebuit sa îl propulseze drept  câștigător al Premiului Nobel.

Geniu (științific) vs Ambiție politică 0-1

2. Alexandru Averescu a fost și va rămâne un personaj controversat al istoriei României. Dar puse in balanță, faptele sale conduc la ideea că Averescu este este unul dintre marii eroi ai țării. Cel care avea sa devină la apusul carierei Mareșal a facut cursuri militare în Italia, apoi a fost trimis atașat militar la Berlin, o experiență ce îl va ajuta în cunoașterea armatei cu care se va confrunta în primul război mondial. Reîntors în țară, deține funcții importante în Armată, ajungând chiar ministru al apărării într-o perioadă nefastă. Puțini știu că în 1907, din această funcție, Averescu a fost cel care a organizat practic represiunea răscoalei țărănești. La ordinul său, a fost folosită împotriva țăranilor chiar și artileria grea, răscoala încheindu-se cu moartea a 11 mii de oameni. Peste numai 10 ani, geniul său militar avea să iasă la iveală. În fruntea unei armate prost dotate cu armament și de multe ori lipsită de hrană, Averescu reușeste două dintre cele mai stralucite victorii din istoria militară a României, la Mărăști și la Oituz. “Tata Averescu”, așa cum îi spuneau ostașii, a reușit să însuflețească trupele și, in ciuda tuturor dezavantajelor, germanii au pierdut doua bătălii care se vor dovedi a fi fost decisive în incheierea unei păci care a dus până la urmă la înfăptuirea Marii Uniri! În urma fenomenalei victorii de la Mărăști, în care ostașii români au luptat inclusiv la baionetă, presa din țările aliate exulta.

The Times scria ca „Singurul punct strălucitor in Răsărit se găsește in România, unde armata reconstituită atacă viguros frontierele Carpațior, obținând succese apreciabile.” Iar ministrul francez al apărării își exprima omagiul: „Armata franceză a aflat cu bucurie despre frumoasele succese ale armatei române (…) Rog trimiteți felicitările cele mai calduroase și urările cele mai vii ale soldaților francezi către frații lor de arme.” Dacă ar fi trăit în zilele noastre, despre generalul, pe atunci, Averescu, s-ar fi spus cu siguranță, că se află în topul încrederii, la mare distanță de adversari. De aceea, se si zvonise, pe fondul marii sale popularități, ca Averescu ar fi dorit să îl dea jos pe Regele Ferdinand și să conducă România. Atunci când zvonul s-a intețit, a decis să demisioneze, numai că, cu tactul și cu farmecul său, Regina Maria, conștientă de cat însemna Averescu pe front, i-a înapoiat demisia și i-a spus: “Ia-o, că mă arde!” După război, din nefericire, Alexandru Averescu si-a dorit mai multă putere, astfel că a intrat în politică –  după războiul al cărui erou este, a ajuns chiar de trei ori prim-ministru, iar rezultatele guvernarii sale au fost extrem de slabe. Tot implicându-se politic, a contribuit la venirea nefastă pe tron a Regelui Carol al II-lea, care, drept mulțumire, îl ridică pe Averescu la gradul de Mareșal. Alexandru Averescu a murit în 1938 și a fost înmormântat alături de ostașii săi în mausoleul de la Mărăști.

Geniu (militar) vs ambiție politică 0 – 2

3. Lui Mihail Sadoveanu i s-a spus “Ceahlăul prozei românești” sau ”Ștefan cel Mare al literaturii române”. Mihail Sadoveanu a scris mult, a scris bine, a avut si sincope… Generții după generații au fost însoțite în școală de romanele istorice, de aventură sau de descrierile fabuloase ale naturii semnate de Sadoveanu. Debutul său în literatură a fost În 1904, când scriitorul a debutat, Nicolae Iorga spunea că acela a fost anul lui Sadoveanu. Scriitorul avea atunci doar 24 de ani. Până la 30 de ani, Maiorescu avea sa îl pună pe Sadoveanu pe lista celor mai mari scriitori români. Și, într-adevar, așa este. Neamul Șoimăreștilor, Frații Jderi, Baltagul, Creanga de Aur, Venea o moară pe Siret sunt capodopere ale literaturii române… Din nefericire, activitatea sa literară, de multe ori atinsă de geniu, este umbrită de activitatea sa politică. Mihail Sadoveanu a fost un oportunist – începând din perioada interbelică, a făcut parte din Partidul Poporului condus de maresalul Averescu, apoi din Partidul Național Liberal și Partidul Agrarian.   A fost chiar un monarhist convins, fiind un adept al Regelui Carol al II-lea. Implicat în lupta politică, a intrat în conflict cu extrema dreapta, legionarii arzindu-i cărțile. Sadoveanu a făcut parte chiar și din masonerie, luptând chiar pentru șefia acesteia. Apoi, după cel de-al doilea război mondial, război în care cade în luptă unul dintre copiii săi, se aruncă în barca noii puteri.

În 1945 vizitează Uniunea Sovietică, despre care scrie la superlativ. În urma alegerilor furate de comuniști, Sadoveanu este ales vicepreședinte al Marii Adunări Naționale, poziție din care semnează decrete de condamnare la moarte a luptătorilor anticomuniști și a țăranilor care se opuneau colectivizării. Acumulează o avere importantă pentru acele vremuri, primește de la partid inclusiv casa lui Pamfil Șeicaru, drept pentru care va fi poreclit Contele de Ciorogârla. Tot de numele său este legată și o mare nenorocire – atunci când Constantin Brâncuși a donat statului român sute dintre lucrările sale, Academia Romana, într-o sedinta condusă de Sadoveanu, a respins oferta marelui sculptor. Ca o ironie a istoriei, la Falticeni, statuia lui Sadoveanu este făcută din bronzul topit al unei statui a lui Stalin.

Geniu (literar) vs Ambitie politică 0 – 3

Boii solemni vor spune că toate aceste fapte nu există. Că Paulescu, Averescu și Sadoveanu sunt fără de pată, că sunt daci liberi și și-au luat seva științei lor din tunelurile de sub Carpați, că au băut sirop de tătăneasă – știți ce calități deosebite are tătăneasa, nu?, că nu există Covid și că, în general, de ce dracu’ scrie chelu’ ăsta la gazetă, să își bată joc de errrrroii noștri naționali care este ei cei mai buni de pe pământ și a venit și primii în Ardeal, nu ca ungurii care a călărit mii de kilometri având sub șa salamul de Sibiu și babicul și baconul. Și comentați cu huo!, orbilor, surzilor, muților (ma iertați, domnule președinte). Că e mai ușor decât să citiți, să gândiți, să întrebați și, mai ales, să înțelegeți!

Adauga comentariu