Alertă alimentară și în Dolj. În localurile de alimentație publică se prepară mâncarea cu grăsimi hidrogenate, dar se taxează ca și cum ar fi cu produse lactate. Controalele făcute de autorități s-au lăsat cu amenzi

Un control tematic care a vizat patiseriile, pizzeriile, cofetăriile și restaurantele unde se prepară mâncare cu produse lactate a arătat că există o practică înșelătoare în privința informării clienților. Astfel, s-a descoperit că în loc de unt, lapte sau brânzeturi sunt folosite grăsimi hidrogenate, fără ca cei care consumă aceste produse să fie informați. 

În cele mai multe situații, inspectorii au descoperit diferite sortimente de grăsimi hidrogenate cu denumirea de „Specialitate Bulgaria”, pe care producătorii o folosesc în loc de telemea. 

La toate locațiile controlate în Craiova și Dolj s-au descoperit aceste nereguli, astfel că s-au aplicat amenzi pe bandă.

“A fost un control mixt, o colaborare între  Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, Direcția Agricolă și Direcția Sanitar-Veterinară pentru verificarea autenticității și a parametrilor de calitate a unor produse alimentare obținute prin procesarea laptelui. Au fost vizate unitățile de profil care în procesul de fabricație utilizează grăsimi hidrogenate. În județul Dolj au avut loc controale la 14 agenți economici unde s-au descoperit nereguli legate în principal de dezinformarea consumatorului. În loc de lactate erau utilizate ingrediente provenite din Bulgaria, fără conținut de lapte, sau nu era afișată lista alergenilor. 11 dintre agenții economici au primit amenzi în valoare totală de 30.000 de lei, iar trei dintre unități au primit avertismente”, a declarat Radu Preda, comisarul-șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Vest Oltenia. 

Controalele au avut loc în intervalul 4-8 februarie și s-au desfășurat atât în județul Dolj, cât și în Gorj, Mehedinți și Olt. 

La nivel național, astfel de controale tematice au arătat că peste 40 la sută dintre unități utilizează în procesul de fabricație specialități pe bază de grăsimi hidrogenate și informează eronat consumatorii prin sistemul de etichetare că utilizează produse obținute din lapte: brânză, cașcaval, unt.

 

Sursa foto: cronicazilei.net


Adauga comentariu