Andronescu a revenit în Învăţământ, cu „educaţia” pre Educaţie călcând şi celor din licee Bacalaureate dăruindu-le!

Ce am învăţat noi din multiplele ministeriate ale Ecaterinei Andronescu de la Educaţie? Că banul din sistem nu urmăreşte elevul aşa cum ar fi normal, ci interesele fabricilor de diplome la care domnia sa este afiliată.

Aşa că, un lung şir de generaţii de elevi şi-au abramburit viaţa în funcţie de interesele de grup educaţional ale Ecaterinei Andronescu. Să vedem, chiar dacă nu în cronologia faptelor, cam cum au decedat noţiunile de educaţie şi învăţământ cu ajutorul acestei doamne. Căci avem nenumărate poziţii de făcut şcoală pe care le-a inventat Andronescu.

Mai ales că văd că revine pe tapet Bacalaureatul stil capră. Acum vreo nouă ani, după ce a desfiinţat şcolile profesionale, într-unul dintre multiplele sale mandate, Ecaterina Andronescu s-a scormonit adânc în puţul gândirii sale socialiste şi a ajuns la concluzia că toate loazele trebuie să obţină o ţidulă la absolvirea liceului. Că au ce să facă cu bucata de carton, sau nu, asta-i altă poveste, pe care madam Ministrul Şcoalelor nu o are nici azi în repertoriu. După teoria Abramburicăi, loazele incapabile să treacă nişte examene pe bune, la materiile studiate în liceu, ar putea face un proiect, ar putea susţine o probă practică şi un examen scris la o disciplină şcolară de mâna a doua - o chestie denumită „educaţie anteprenorială”. Imaginaţi-vă o piţipoancă care şi-a petrecut anii de liceu prin cafenelele din jurul şcolii, nopţile prin cluburi şi dimineţile pe bancheta din spate a câte unei limuzine, predând la examenul de Bacalaureat proiectul: „Legătură în stea pentru conexiunile trifazice”, pentru ca după aceea să execute, la proba practică, „alezarea cilindrului unui moped la cota a doua de reparaţie”. Asta era un fel de: „capra, animal sau poziţie”.

În loc să îmbunătăţească sistemul de învățământ în aşa fel încât să se adapteze cerinţelor pieţei muncii, în loc să găsească soluţii pentru tinerii care îşi irosesc energia în activităţi antisociale, în loc să pună accent în cadrul programei şcolare pe cultură şi educaţie fizică, Abramburica preferă din nou să ascundă gunoiul sub preş şi să le creeze tinerilor iluzii false. Generaţii întregi ies din şcoală fără să ştie aproape nimic. Angajatorii nu au ce să aleagă din rândul tinerilor absolvenţi. Cu sau fără Bacalaureat, elevii care termină liceul sunt condamnaţi să ajungă şomeri, chiar şi dacă intră la o facultate. Care, pentru mulţi, nu este decât o perioadă de evitare a statutului de şomer.

Un rost cinstit şi corect se face nu cu diplome luate la „mâna a doua” şi pe baza unor examene absolut irelevante pentru viitorul tinerilor.

Dar Andronescu n-are treabă, conjugă verbul plagiază. Amintiţi-vă numai cât şi cum l-a apărat pe Victor Plagiatorul Mitoman Ponta să nu-i fie retras doctoratul. Doar plagiator la plagiator nu saltă doctoratul!

Chestia cu umplutul facultăţilor din orice poziţie este o marotă personală a personajului care, la un moment dat dorea chiar să se facă un an pregătitor de facultate în care să fie înscrişi toţi cei care şi-au buftat Bac-ul. Deci, după anul pregătitor de la grădiniță, urma să se implementeze anul pregătitor de facultate – pe unii îi înțărcam de la laptele praf, pe cei ce-au fost loaze toată școala îi înțărcam să nu se facă praf de la alte prafuri. Că cică acesta era scopul: să fie ţinuţi tinerii departe de tentaţii... Dar pe Abramburica n-o ţine nimeni departe de tineri?

Zilele acestea a aflat şi ea că suntem în plin proces negativ demografic. Că, în curând, nu vor mai fi copii să-i dăm pradă şcolii abramburite de ea şi alţii ca ea. Şi-atunci s-a gândit ea, cu căpşorul acela al ei, să creeze o suveică la nivelul claselor de preşcolari, aprobând să fie lăsaţi repetenţi şi copiii de clasa a I-a. Aşa vor fi mereu copii care, până la vârsta abandonului sau al majoratului, vor putea să justifice prezenţa în şcoli a atâtor cadre didactice care nu sunt capabile nici măcar examenul de atestare pe post să şi-l ia. Dar ce buni votanţi sunt!

În țara aceasta chiar nimeni nu mai vrea să muncească cinstit – mă întreb? Ce le-ar mai coafa pe toate loazele ca, pe banii noștri, să alimentăm conspirația mediocrităților…

Comuniștii au introdus facultățile pe puncte și urmașii lor nu vor să renunțe la ideea ca toți analfabeții să aibă o diplomă. Doar prost la prost trage și numai așa ne pot învinge!

Adauga comentariu