Apa caldă și căldura craiovenilor vine, de vineri, în baza noului contract dintre Termo Urban și CEO

Furnizarea căldurii și a apei calde către asociațiile de proprietari sdin Craiova, așadar către craioveni, se va face în baza noului contract semnat cu Complexul Energetic Oltenia, iar asociațiile craiovene vor plăti agentul termic către noua societate - SC Termo Urban Craiova SRL. Contractul intră în vigoare de vineri, 9 aprilie.

Potrivit reprezentanților Primăriei Craiova, contractul a fost încheiat pe o perioadă de cinci ani și prevede constituirea unei garanții de plată de către SC Termo Urban, în valoare de 1.342.000 lei. Totodată, asociațiile proprietari/locatari vor întocmi și documentația necesară încheierii convențiilor individuale.

De reținut este că, în luna aprile vor fi emise două facturi pentru distribuția energiei termice către asociații: una emisă pentru perioada 01-08 aprilie 2021, pe vechea societate – Termo Craiova SRL și cealaltă factură, emisă pentru perioada 09-30 aprilie 2021, de noua societate – Termo Urban SRL. Plata celor două facturi se va face, de către asociațiile de proprietari, în două conturi separate, pe fiecare societate în parte.

Pentru mai multe detalii privind facturarea, cei interesați pot apela numărul de telefon: 0251/532.658.

Adauga comentariu