Autospeciala salvatoare a fost înmatriculată. În ce localități va merge unitatea mobilă de depistare a cancerului de col uterin

Autospeciala a ajuns la Spitalul Județean din Craiova la finalul lunii august. Astăzi a fost recepționată și în cel mai scurt timp la fi și înmatriculată. După aceste proceduri unitatea mobilă de depistare a cancerului de col uterin va pleca în județ și va ajunge prima dată în localitățile sărace, acolo unde femeile nu au banii necesari să meargă la controale periodice.

La Craiova a ajuns una dintre cele opt unități mobile, complet utilate și dotate, cumpărate de Ministerul Sănătății pentru a înlesni accesul la programul de screening pentru femeile din zonele defavorizate. 


Programul de screening pentru cancer de col uterin beneficiază de finanțare în valoare de 47 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile și face parte din programele de screening desășurate de Ministerul Sănătății în cadrul unui proiect în valoare totală de 193 de milioane de euro, bani nerambursabili.


Celelalte șapte unități sanitare beneficiare ce participă la campania națională pentru depistarea cancerului de col uterin și către care sunt destinate aceste autospeciale sunt: Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță" din Cluj-Napoca; Spitalul Clinic Județean Mureș; Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu" din Timișoara; Institutul Regional Oncologic Iași (care va primi două unități); Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" din București și Institutul Național Pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu" din București.

 

Adauga comentariu