Avertisment! Razie de amploare cu mascați și sute de polițiști

Desfășurare de forțe pe străzile Craiovei din această noapte, timp de 24 de ore. Peste 450 de polițiști de la ordine publică, rutieră, economic, investigații criminale, luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale, precum și jandarmi urmăresc sa prevină și să descurajeze orice evenimente infracționale.

Poliţiştii vor institui filtre rutiere pe principalele tronsoane de drum din judeţ şi vor desfăşura activităţi preventive în zona barurilor, discotecilor, dar şi a altor localuri de alimentaţie publică. De asemenea, patrule de ordine publică vor acționa în special în proximitatea lăcașurilor de cult, acolo unde vor avea loc manifestări religioase.

"Poliţiştii rutieri vă recomandă să circulaţi cu viteză legală și adaptată condiţiilor din trafic, aceştia fiind în teren, pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu", recomandă reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Dolj.

Poliţiştii de la Serviciul economic vor fi și ei în alertă pentru prevenirea activităţilor ilicite de comerţ. Aceștia vor merge în pieţe şi târguri şi vor efectua controale riguroase la agenţii economici.

"Poliţia vă recomandă să respectaţi normele legale în vigoare, în domeniul în care vă desfăşuraţi activitatea, pentru a nu fi implicaţi în evenimente neplăcute şi pentru a nu fi sancţionaţi pentru eventualele nereguli comise", sunt recomandările oamenilor legii.

Adauga comentariu