Bani europeni pentru românii care lucrează în Italia. Un program de Start-Up îi ajută pe migranți să se întoarcă acasă

37500 de euro sunt banii de care pot beneficia 12 români cu rezidență de cel puțin un an în Italia și care vor să își înființeze o firmă acasă. Proiectul european se adresează tuturor orașelor din Regiunea de Dezvoltarea Sud-Vest Oltenia, astfel că este o competiție acerbă.

Alina Tiribejea are 32 de ani și lucrează de șapte ani în Brindisi, un orășel din sudul Italiei. După trei ani în care a fost ospătar într-un restaurant cu plajă de pe malul Mării Adriatice, Alina a ajuns managerul întregului complex. Cu toate acestea, tânăra își dorește să se întoarcă și să își facă un rost în țară. După ce a aflat de programul de start-up, s-a hotărât să se înscrie în proiect alături de fratele său care trăiește încă în orașul natal, în Filiași.

Foto: Alina Tiribejea

“Am aflat de această finanțare chiar de la primarul din Filiași pentru că dumnealui știa cât de mult îmi doresc să mă întorc acasă. Fratele meu lucrează în IT, astfel că ne-am gândit să înființăm o firmă în zona aceasta de activitate. O să ne ocupăm de publicitate on-line, marketing, creare de site-uri. Cu pregătirea lui și experiența mea în management, suntem încrezători că o să fie un succes.”, explică Alina.

Primarul din Filiași speră ca această oportunitate de finanțare să îi aducă acasă pe tinerii din oraș care au plecat să câștige bani în afara țării.
“Din Filiași au plecat peste o sută de tineri în ultima perioadă, un număr îngrijorător de mare pentru o comunitate ca a noastră. De aceea m-am și implicat foarte mult atunci când am auzit de acest program și am încheiat o colaborare cu societatea care desfășoară proiectul. Mă voi ocupa personal de informare și voi organiza întâlniri cu cei care doresc să se înscrie. De aici are de câștigat întreaga comunitate, prin creare de locuri de muncă și venituri la bugetul local”, susține Costeluș Gheorghe Ilie, primarul orașului Filiași.

Foto: Costeluș Gheorghe Ilie, primarul orașului Filiași și Gabriel Vlăduț, manager proiect IPA Craiova

Programul de start-up este un proiect cu finanțare europeană câștigat și desfășurat de SC IPA SA, o companie ce realizează activități de cercetare-dezvoltare, software, automatizări și sisteme IT.
“Noi ne vom ocupa de informare prin caravane pe care le vom organiza în mai multe orașe din județele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinți și Vâlcea. Cei care se vor înscrie vor participa la un curs de antreprenoriat organizat de noi în urma căruia vor obține o diplomă recunoscută de ministerele Educației și Muncii, dar și o tabletă. După această etapă vor trebui să realizeze un plan de afaceri pentru care vor beneficia de consultanță din partea noastră, iar planurile de afaceri selectate vor fi finanțate. După înființarea firmelor, vor beneficia de consultanță inclusă în proiect timp de un an”, explică Gabriel Vlăduț, manager de proiect în cadrul IPA Craiova.

Pe listă se pot înscrie persoanele care nu au mai deținut niciodată o firmă, indiferet de vârsta acestora. Firmele odată înființate vor trebui să aibă 2 angajați pe care să îi păstreze timp de doi ani și jumătate. Proiectul se va încheia la sfârșitul anului 2019.

Un program de start-up asemănător desfășurat de IPA Craiova se adresează unui număr de 60 de antreprenori care ar urma să primească și ei o finanțare de 37 500 de euro pentru fiecare firmă nou-înființată.

Adauga comentariu