Captura de droguri de la proxeneți din Dolj. Oamenii legii au pus mana pe ei

Sase doljeni au întrat în vizorul procurorilor DIICOT după ce s-a aflat că exploatau minore și tinere pe care le obligau sa se prostitueze în țară  dar și în Germania și Austria. Afacerile cu tinere trimise la produs au mers fără probleme din mai 2014 și până ieri, când polițiștii de la Crimă Organizată au descins la locuințele acestora.

În urma percheziţiilor, oamenii legii au identificat şi ridicat în vederea cercetărilor 6 bile cocaină, 25 grame canabis, 6 telefoane mobile şi diferite înscrisuri.

În urma administrarii probatoriului, procurorul de caz din cadrul DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova a emis ordonanţă de reținere pe numele a şase persoane, acestea urmând a fi prezentate instanței competente cu propunere de arestarea preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi deţinere şi vânzare fără drept de droguri de risc şi mare risc.

 

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, Serviciul pentru Acţiuni Speciale. 

 

Adauga comentariu