Clariant Podari a încheiat deja contracte cu 300 de fermieri din zonă. Conducerea estimează că începe producția la sfârșitul anului

Fabrica de biocombustibil pe care compania Clariant România o construieşte în Podari, judeţul Dolj, va fi gata spre sfârşitul anului 2021, iar producţia va începe şi ea spre spre finalul acestui an, a declarat Dragoş Gavriluţă, CEO al Clariant România, citat de Ziarul Financiar, în cadrul Videoconferinţei Top 1.000 cele mai mari companii din România. Pulsul economiei.

”Fabrica va fi gata spre sfârşitul anului, după cum sperăm. Investiţia Clariant este în Podari, judeţul Dolj, şi va fi o fabrică de biocombustibili avansaţi din reziduri agricole, adică din paie. Produsul pe care îl obţinem, acest biocombustibil se amestecă cu un combustibil convenţional, în cazul nostru benzina. De aici rezultă un amestec prin care reducem gazele cu efect de seră cu până la 95%. Este o investiţie mare, de peste 100 mil. euro, am primit şi finanţare de la UE prin programul cercetare-dezvoltare. Planul nostru este să începem producţia spre finalul anului”, a mai afirmat Dragoş Gavriluţă în cadrul videoconferinţei ZF.

CEO Clariant România consideră că România are un potenţia uriaş în furnizarea de biocombustibil și pot funcționa fără probleme circa 10-15 fabrici de mărimea celei pe care compania o ridică la Podari. ”Avem toate condiţiile, avem materie primă mai mult decât suficientă în România pentru a crea această industrie”, susține Gavriluță.

”Ne concentrăm să creăm un lanţ de aprovizionare local, vorbim cu fermierii din zonă, avem contracte cu până la 300 de fermieri, ne-am asigurat materia primă în proporţie de 75%. Noi avem nevoie de 250.000 de tone de paie anual, din care obţinem 50.000 de tone de etanol. Există un interes foarte mare din partea fermierilor. Şi pe partea de piaţă de desfacere avem asigurată o mare parte, există un mare interes din partea clienţilor şi a celor potenţiali, din România şi din întreaga Uniune Europeană”, a mai afirmat Dragoș Gavriluță.

”În fabrica din Podari vor fi în jur de 100 de angajaţi şi vom crea şi locuri de muncă în servicii, cum sunt cele din colectare, balotare şi depozitare, unde vorbim de încă 300 de locuri de muncă, deci în total vor fi 400. În timpul construcţiei folosim până la 800 de muncitori pe şantier. Am funcţionat continuu, fără întreruperi, construcţia a mers conform planificării”, a explicat CEO-ul Clariant.

Potrivit acestuia, sunt șanse ca firma Clariant să intre în top 1.000 cele mai mari companii din România ”poate începând din 2022, cel mai târziu în 2023”.

 

Adauga comentariu