CRAIOVA. 40 de adăposturi de protecție civilă, verificate până acum de primărie și ISU Dolj

Reprezentanții Primăriei Craiova, din cadrul Departamentului Situații de Urgență, și echipe de la ISU Dolj au verificat 40 dintre cele 200 de adăposturi antiaeriene pe care le are în administrare municipalitatea. Potrivit reprezentanților Instituției Primarului Craiova echipa de control, din care fac parte cinci persoane, a vrut să vadă dacă proprietarii și asociațiile care îi reprezintă au eliberat spațiile, așa cum li s-a pus în vedere președinților de asociații încă de săptămâna trecută.

Pe unde au trecut echipele în cursul zilei de luni, 7 martie 2022, s-a constatat că acestea au fost eliberate. Până astăzi, s-au făcut verificări la 40 de adăposturi din cele administrate de municipalitatea craioveană, iar termenul de finalizare a verificărilor din teren este de două săptămâni. În paralel, Primăria Craiova a demarat deja lucrările de reparații și igienizări, care vor continua atât timp cât va fi nevoie. În cazul în care se constată că asociațiile nu au eliberat adăposturile anti-aeriene, se vor aplica sancțiuni de către Poliția Locală”, a precizat Marina Andronache, purtător de cuvânt al Primăriei Craiova.

Potrivit acesteia, niciunul dintre adăposturile verificate nu era inundat.

Persoanele juridice care nu se conformează dispozițiilor municipalității sunt pasibile de amenzi cuprinse între 1000 și 2000 lei, conform HCL Craiova nr. 107/2021.

Regăsiți AICI lista tuturor adăposturilor civile din România, pe județe și localități.

Sursa foto: realitatea.NET

Adauga comentariu