CRAIOVA. Deocamdată, e gunoi în oraș, admit autoritățile, dar placa se va schimba. Ce reguli vor trebui să respecte cetățenii

Încă mai e mult de lucru pentru ca Iridexul să descongestioneze platformele de gunoi din oraș, ca lucrătorii - fie ei transferați de la Salubritate - să intre în ritm, iar cetățenii să înceapă să respecte reguli care, deși erau prevăzute de lege și până acum, nu erau respectate, dar nici taxate de autorități. Orice tip de gunoi aruncat lângă pubele - moloz, mobilier, covoare etc.,- era ridicat înainte de Salubritate, dar operațiunea era plătită de toți cetățenii și nu de cei care îl depozitau. 

Placa se va schimba, spun reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EcoDolj. Asta în sensul că toată lumea va trebui să ”scape” de gunoi, respectiv să-l colecteze ca la carte. Conform legii. Iridex, pe partea lui, o va face, în baza contractului încheiat cu ADI ECODolj, în cadrul masterplanului de deșeuri, fiindcă niciun privat nu e dispus să presteze în plus de dragul autorităților. Asta înseamnă că fiecare dintre părțile implicate - operatorul, administrația locală și cetățenii - va trebui să se conformeze și este de așteptat să acționeze ca atare.

Până una, alta, cetățenii continuă să reclame mormanele care s-au adunat în tomberoane și pe platformele de gunoi. Ca de exemplu, gunoiul menajer, această canapea și alt mobilier (foto), care zac de aproape 3 săptămâni la o platformă din Craiovița Nouă, în spate la ”Racheta”. Directorul executiv al ADI ECODOLJ susține că, deocamdată, sistemul de ridicare și colectare nu este calibrat și apar sincope. Din acest motive, nici nu se aplică sancțiuni în prezent. 

Dacă în cazul gunoiului menajer obișnuit lucrurile sunt clare, locul deșeurilor fiind în ghenele amplasate pe platforme, craiovenii nu știu încă ce au de făcut cu gunoiul voluminos. Sau nu îi interesează. Vorbim aici de mobilier, covoare sau alte obiecte masive (dar nu electronice și electrocasnice), care sunt incluse într-un circuit separat de ridicare și colectare, la un alt tarif, de 193,52 lei pe operație (adică tot gunoiul voluminos care încape o dată într-o autogunoieră).

Autoritățile susțin că în perioada următoare, până la reglarea fluxurilor, astfel de deșeuri vor continua să fie ridicate, în baza unei înțelegeri cu Iridex, pentru degajarea platformelor, însă ulterior vor fi aplicate prevederile contractuale.

Canapelele, scaunele, obiectele de mobilier se încadrează în categoria obiectelor voluminoase și au un alt flux de colectare. Potrivit contractului (încheiat cu Iridex nr.) se face ori într-o campanie făcută de primărie, și oamenii vin și aduc gratuit, și plătește autoritatea locală, ori la cerere. Spre exemplu, cineva care are de eliminat o canapea, sună, face contract,  și se plătește operația cât este prețul din contract. Aceste obiecte voluminoase nu fac parte din deșeul menajer obișnuit care se depune la platforma de gunoi. Înțelegerea noastră cu Iridexul a fost să le colecteze și pe acestea, până intrăm într-o campanie, și să le încadreze ca deșeu eliminat la platformă de către cetățenii Craiovei. Dar, atenție, acest lucru nu se poate perpetua la infinit. Prin lege, aceasta e o altă categorie de deșeu, cu un alt flux, iar acum avem și cadrul contractual prin care trebuie colectat.

O lună, două, până se calibrează tot sistemul, trebuie să facem curățenie în oraș și ele se ridică sau ar trebui ridicate, fiindcă suntem sesizați că încă mai există depozitate pe platforme, dar vom gestiona fiecare sesizare. Până atunci, ne cerem încă o dată scuze pentru disconfort. În orice caz, pentru astfel de reziduri se vine cu alt tip de autogunoieră. Înțelegerea a fost că până intrăm într-un flux normal, Iridex să le ridice pe toate”, a precizat, pentru Ziarul de Craiova, Adela Plăcintescu, directorul executiv al ADI ECODOLJ. 

Cum se va proceda, însă, concret, după ce lucrurile au funcționat astfel încât, cu prețul plătit de toți cetățenii, să fie curățenie în oraș? Fiindcă Salubritatea făcea mulțumitor curățenie, chiar dacă - deși mulți nu știu, tot gunoiul, care era depozitat pe te miri unde, era ridicat pe banii de la bugetul local, adică din buzunarul tuturor.

Trebuie să începem să punem niște pancarte cu ”Nu depozitați gunoi pe platformă!”, să încercăm să învățăm oamenii, într-o primă fază, cum să colecteze, și apoi să începem să aplicăm amenzi. Într-adevăr, dacă vrei să fii din start 100% conform legii, rezultatul este că nu se face curățenie. Nu neg că atunci când era Salubritatea nu era curățenie, dar, pe de altă parte, nu se respectau prevederile din lege: colectarea separată, colectarea pe voluminoase”, susține șefa ADI ECODOLJ.

Potrivit acesteia, soluția este instalarea de camere video și colaborarea cu poliția locală.

Suntem în procedură să achiziționăm camere video și într-o procedură cu Poliția Locală, cu care noi, de la ADI Dolj, cu oameni care vor filma și vor fotografia, pentru a trimite dovezile în baza cărora să fie aplicate amenzile în consecință. Există oricum niște platforme ale populației care au probleme de ani de zile, unde aruncă și agenții economici care nu au contract, și cei de la firmele de construcții, care deversează acolo tot felul de materiale de construcții. Dar, repet, se va remedia problema într-o lună, două. Nu e simplu, pentru că ani de zile s-a permis asta și, să avem pretenția ca în câteva zile să se pună pe picioare un sistem care să funcționeze exact ca în contract, e mai dificil. În concluzie, cum legislația nu era aplicată inainte și acum trebuie să ne conformăm și să ajungem ca în străinătate, trebuie să parcurgem niște etape inerente”, declară Adela Plăcintescu. 

Cum se realizează colectarea si transportul deseurilor voluminoase și la ce costuri:

• in campanii de colectare a deseurilor voluminoase de la populatie la solicitarea Unitatilor Administrativ Teritoriale, operatorul de colectare si transport utilizand vehicule adaptate acestei categorii de deseuri. La data stabilita de comun acord intre administratiile publice locale si operator, populatia va putea sa-si scoata in fata casei deseurile volumnioase pentru a fi colectate cu titlu gratuit.
• in sistemul “la cerere”, contra cost, in urma apelurilor telefonice de la populatie, institutii publice si agenti economici, pe baza de contracte de prestari servicii individuale incheiate cu operatorul de colectare si transport. (Tarif 193,52 lei /operație, fără TVA)

Colectarea si transportul deseurilor provenite din locuinte,generate de activitati de reamenajare si reabilitare interioarasi/sau exterioara a acestora se realizeaza in sistemul “la cerere”, contra cost, in urma apelurilor telefonice pe baza de contracte de prestari servicii individuale incheiate cu operatorul de colectare. Colectarea acestui tip de deseuri se face in recipientele puse la dispozitie de catre operator (saci, containere metalice, skip containere), la cererea generatorilor de deseuri, iar transportul acestor deseuri va fi realizat cu vehicule specializate. (Tarif 90 lei/mc). 

***

Ca o remarcă, ne reamintim șocul generat de primele confiscări de vehicule operate de Garda de Mediu Dolj, după ce autoritățile au început să pună în aplicare legea care prevede că persoanele prinse că transportă și/sau aruncă moloz pe spațiile publice sunt amendate și, complementar, le pot fi confiscate mijloacele de transport cu care s-a săvârșit contravenția. Polițiștii comunitari au identificat în ultimele luni mai multe persoane care fie transportau resturi din construcții cu mașinile personale sau de serviciu, fie le depozitau, fără a îndeplini condițiile legale, și au anunțat comisarii de mediu, cei în măsură să dispună sancțiunile. Știrea AICI.

 

 

Adauga comentariu