De opt luni, cel puțin un polițist local păzește două sculpturi din marmură de Kavala, realizate anul trecut, cu ocazia celei de a IX-a ediții a Simpozionului Internațional de Sculptură ”Drumuri Brâncușiene”. Lucrările au rămas în Parcul Tineretului din Craiova, la intrarea din strada Coșuna, și după festivitatea de premiere a evenimentului, care a avut loc în septembrie 2021. Sculpturile au fost făcute de trei artiști români: ”Sete de lumină” - Emilian Popescu, ”Îngerul unui Erou” (foto) - Alin Neacșu, și ”Libertate” - Petre-Virgiliu Mogoșanu.
Din informațiile noastre, de atunci, zi și noapte, un angajat al Poliției Locale Craiova are sarcina să le păzească. Supravegherea se face distinct de cea a parcului, pe unde patrulează un alt polițist sau echipaj, iar dacă ar fi cuantificată în bani, paza celor două sculpturi s-ar ridica, de atunci și până acum, la circa 60.000 de euro. Caz în care, ne întreabăm de ce municipalitatea nu le-a găsit și lor un loc la vedere, în oraș, așa cum s-a întâmplat cu multe dintre sculpturile realizate de-a lungu timpului la Simpozionul ”Drumuri Brâncușiene”.
Conducerea Poliției Locale Craiova spune că supravegherea nu e una specifică pentru cele două lucrări, ci că polițiștii locali asigură integritatea mobilierului urban, din care fac parte și cele două. ”Este o patrulă detașată pentru liniștea și ordinea publică din Parcul Tineretului care are în vedere și elemente de mobilier urban din tot Parcul Tineretului. Este o singură patrulă”.
Totuși, o mașină a poliției locale poate fi văzută permanent exact lângă cele două statui. La fel și cel puțin un polițist local, uneori înarmat. Asta se întâmplă zi și noapte.
Foto: Mihai Popescu
Adauga comentariu