CRAIOVA. ”Emilio”, italianul care a înșelat zeci de oameni, printre care procurori și judecători, a fost reținut de DIICOT

Vincenzo Ioele, cunoscut ca Emilio, italianul care a înșelat zeci de clienți care au cumpărat apartamente noi de la firma sa, printre care s-au numărat magistrați ai Judecătoriei Craiova, Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, DNA Craiova șiTribunalul Dolj, afacerea lui fiind considerată cea mai mare țeapă imobiliară din oraș, a fost reținut de procurorii DIICOT, ieri fiind plasat sub măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

În dosarul în care este anchetat Emilio, în vârstă de 68 de ani, mai sunt anchetate și alte patru persoane, bănuite că ar fi înșelat cu peste 1.000.000 de euro mai mulți cumpărători ai unor imobile nou construite. 

În urma cercetărilor efectuate, au rezultat indicii că persoanele în cauză ar fi indus în eroare şi prejudiciat 24 de persoane la momentul încheierii şi derulării unor antecontracte, acte adiţionale şi contracte de vânzare – cumpărare a unor imobile nou construite, care ar fi fost promise spre vânzare sau înstrăinate către mai mulţi promitenţi - cumpărători sau cumpărători. Prejudiciul rezultat în urma săvârşirii acestor infracţiuni este de 1.138.770 de euro”, au arătat procurorii DIICOT Craiova..

Conform gds.ro, povestea a început în 2008, când italianul Stefano Pizzingrilli a cumpărat prin firma sa (Luxury Real Estate) un teren de 1.140 mp în centrul orașului, lângă Catedrala „Sfântu Dumitru“. În 2013, pe terenul respectiv italianul s-a gândit să dezvolte în parteneriat un proiect imobiliar. Omul de afaceri l-a găsit pe Vincenzo Ioele (Emilio), cu firma căruia (Grup International) a încheiat în aceeași zi (19 februarie 2013) o CONVENȚIE și un CONTRACT de superficie pe teren cu titlu gratuit, pentru toată durata lucrărilor de construire (19 februarie 2013 – 21 februarie 2015). El i-a cesionat și autorizațiile de construire aferente, obținute în 2010. Lucrările urma să fie realizate pe cheltuiala proprie de firma lui Emilio. În schimbul lor, Emilio primea etajele I, II și III din blocul C2, iar Pizzingrilli rămânea cu demisolul, parterul și etajul I din blocul C1, precum și cu jumătate din demisol și parterul blocului C2.

Fiecare dintre părți putea să vândă prin ANTECONTRACTE imobilele care îi reveneau din această afacere. Lucrările nu au fost terminate la timp, termenul fiind prelungit de cele două părți prin ACT ADIȚIONAL, până la 21 februarie 2016. Între timp, Emilio a obținut pe numele firmei sale două noi autorizații de construire (continuare lucrări), apoi un certificat pentru finalizarea a 85% din lucrări, cu care a intabulat construcția la OCPI. Ulterior, a început să înscrie în cartea funciară antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate anterior, începând cu februarie 2014, inclusiv pentru apartamentele care îi reveneau partenerului Pizzingrilli, arată gds.

Sesizând manevra, firma lui Pizzingrilli a cerut în justiție (3 decembrie 2015) rezoluțiunea CONVENȚIEI încheiate între cele două părți. În plus, proprietarul terenului a solicitat instanței să-i acorde întreg blocul, urmând ca pentru lucrările de construire să-l despăgubească pe Emilio. Avocații lui Pizzingrilli spun că Emilio încasase deja cea mai mare parte a banilor pe apartamente. Din cauza litigiului, clienții din blocul C2 nu și-au putut înscrie dreptul de proprietate asupra apartamentelor la OCPI Dolj și au intervenit în procesul Emilio – Pizzingrilli.

Ei cer să li se recunoască banii plătiți și proprietatea asupra imobilelor cumpărate. Pe lista clienților lui Emilio se află și o categorie aparte de cumpărători, magistrații. Este vorba despre Cristina Muncioiu (judecător la Secția Civilă a Judecătoriei Craiova), Constantin Croitoriu (fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt), soții Marin Călușaru (procuror DNA Craiova) și Cristina Călușaru (judecător Tribunalul Dolj), Cosmin Croitoriu (procuror-șef DNA Craiova) și Cătălina Genua Croitoriu (judecător Tribunalul Dolj).

 

 

 

Adauga comentariu