Craiova. Tronsonul rutier din fața Muzeului de Artă, închis până la 6 septembrie. Se lucrează la prisma de sticlă

Circulația rutieră pe Calea Unirii, din fața Muzeului de Artă până la intersecția cu Popa Șapcă, este restricționată, începând de astăzi și cel puțin până pe 6 septembrie a.c., potrivit reprezentanților Consiliului Județean Dolj, pentru ca ultimele trei foi de sticlă care compun prisma componentă a muzeului dedicat lui Constantin Brâncuși să fie finalizată. 

De astăzi a început montarea a două dintre foile înalte de 12 metri, urmând ca ultima să ajungă în țară, din Germania. Reamintim că în urma unei furtuni care a avut loc în urmă cu trei săptămâni, la Craiova, o piesă de sticlă de 12 metri, din geam securizat, s-a spart și a fost demontată.

Până acum, s-au montat cinci dintre cele opt foi de sticlă și, de astăzi, firma a început și montarea celorlalte două disponibile. Constructorul speră ca, până reușesc să monteze cele două piese pe care le mai au și lamelele circulare, să ajungă și ultima piesă. Dosarul de daună este în curs de soluționare la asigurator pentru elementul spart, se decontează pe asigurarea antreprenorului, și apoi se va livra și piesa din Germania”, a precizat, pentru Ziarul de Craiova, Dana Băluță, directorul Direcției Afaceri Europene din cadrul Consiliului Județean Dolj.

În funcție de cum va evolua montarea pieselor, dar și de data la care v-a ajunge bucata lipsă din Germania, reprezentanții administrației județene vor solicita Serviciului Rutier Dolj fie scurtarea fie prelungirea dispoziției de închidere a circulației în zona menționată.

Termenul de finalizare a proiectului derulat de CJ Dolj în curtea Muzeului de Artă din Craiova - ”Centrul Internaţional Constantin Brâncuşi - Centru Turistic Interactiv” este 30 octombrie 2020. Valoarea lui se ridică la circa 5 mlioane de euro.

 

Adauga comentariu