O campanie amplă de ridicare a deșeurilor voluminoase va fi demarată de operatorul privat de salubrizare din Craiova, Iridex, au anunțat, astăzi, reprezentanții companiei, alături de cei ai primăriei Craiova, care va asigura costurile pentru această acțiune. Programul se va desfășura etapizat, pe fiecare cartier în parte, începând cu data de 11 octombrie și se va încheia pe 20 decembrie 2021. Campania se adresează atât cetățenilor care locuiesc la bloc, cât și la casă.
În cadrul campaniei vor putea fi predate: mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative, mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, covoare, carpete, canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete, saltele, oale, perdele, draperii, dulapuri de baie, lustre, tablouri, obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robinete, cabine de duș, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă;
Se pot arunca și obiecte mari, precum: calorifere din fontă, calorifere din aluminiu, uși, tocuri de uși şi tocuri de geamuri etc.
De subliniat că Iridex nu va prelua deșeuri reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale sau periculoase.
În cazul craiovenilor care locuiesc la bloc, deșeurile voluminoase se depozitează lângă platformele gospodărești aferente blocului în care locuiește fiecare persoană. La case, deșeurile voluminoase se depozitează în fața locuinței, fără a bloca traficul rutier sau pietonal.
PROGRAM COLECTARE GRATUITĂ VOLUMINOASE PE CARTIERE
Craiovița Nouă: 11, 12 octombrie 2021
Brazda lui NOVAC: 18, 19 octombrie 2021
Rovine: 22, 25, 26 octombrie 2021
Bariera Vâlcii: 29 octombrie 2021 și 01, 02, 03, 04 noiembrie 2021
Drumul Apelor + Plaiul Vulcănești: 08 noiembrie 2021
Lăpuș-Sărari-V.Roșie-Parc Pușkin: 10, 11, 12 noiembrie 2021
Centru: 15,16 noiembrie 2021
1 Mai: 18, 19 noiembrie 2021
Nicolae Romanescu-Cartierul Veterani: 23,24,25 noiembrie 2021
Catargiu: 29 noiembrie 2021 și 02, 03 decembrie 2021
Brestei Nr. Impare-Nisipuri-Dorobanți: 06,07,08 decembrie 2021
Brestei Nr. Pare+ Calea Severinului: 10 decembrie 2021
Brestei-Centru: 13 decembrie 2021
Centru Vechi: 15 decembrie 2021
Izvorul rece+ Drumul Industriilor: 17 decembrie 2021
Cartier Rovine2: 20 decembrie 2021
Adauga comentariu