Cu barca pescărească spre Germania. Călătoria unui bărbat din Kazahstan s-a oprit la Calafat după ce a fost surprins de sistemul de supraveghere a frontierei

Aventura bărbatului care încerca să ajungă la familia din Germania s-a încheiat brusc după ce a fost identificat de sistemul de supraveghere a frontierei în timp ce încerca să ajungă pe malul românesc cu o barcă pescărească.

“Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică în urma căreia au identificat la malul românesc al Dunării ambarcaţiunea bulgărească şi au reținut o persoană de sex masculin, care se deplasa spre interiorul ţării, pe direcţia bazinelor piscicole din zonă. Persoana în cauză nu vorbea limba română și nu avea documente de identitate asupra ei, motiv pentru care a fost dusă la sediul Sectorului P.F. Calafat în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor.”, au comunicat reprezentanții Poliției de Frontieră. 

Oamenii legii au stabilit că bărbatul este din Republica Kazahstan și are 33 de ani. Bărbatul a declarat că a sustras barca de pe malul bulgăresc al fluviului Dunărea şi dorea să ajungă la familie. 

Adauga comentariu