Cum se câștigă o filială? Prin frauda cu valul de noi membri, brusc apăsați de dragostea și de dorința de a se înscrie în Partid. Iar de la filiale, la votul pentru președinția Partidului, mai e un singur pas

Cel mai bun exemplu despre cum un aport brusc de membri în partid, în preajma alegerilor pentru conducerea filialelor locale îl reprezintă Filiala Cluj a fostului și autenticului Partid Național Liberal. Horea Uioreanu a câștigat de nenumărate ori președinția filialei umplând-o de membri fix în preajma alegerilor, Mihai Seplecan l-a contracarat cu succes prin aceeași metodă care, apoi i-a fost servită în mod egal când a fost mătrășit din partid de către Marius Nicoară prin intermediul unor proaspeți membri care nici cotizațiile nu și le plătiseră până atunci, dar nici de atunci încoace.

Brusc dragostea de partid umple Filialele de noi membri. Și nu numai PNL este în această situație: să nu uităm cum PLUSereul lui Cioloș și-a bătut joc de USRiștii lui Barna când, prin copleșirea cu noi membri, și-au adjudecat majoritatea locurilor eligibile din Parlament și de la Locale. Bașca pe cele din Coaliția de guvernare. Deci, aceeași mizerie e și la ”oamenii noi” din politică.

La fel este și la PSD - lecția asta o știu toți baronașii locali ai tuturor partidelor: alegerile se câștigă fie fugind cu urna de vot, fie copleșind-o cu noi membri și simpatizanți care să decidă șefia filialelor, care să decidă delegații la Congrese, care să decidă președintele de partid.

Aceasta este cheia în care trebuie citit scandalul dintre Orban și Sighiartău: registrele cu membrii de partid. Acestea au fost ”înghețate” tocmai ca să nu se trezească filialele (apropos, despre șefii unora chiar Ludovic Orban a declarat că ”nu au mandatul” acestora sau că ”sunt doar un delegat” între alți 5000), cu un val nou de membri cu toții iubitori de acorduri de mandolină, sau de creșteri economice prin prăbușire în Ve.

Ludovic Orban l-a acuzat pe secretarul general Robert Sighiartău că nu permite accesul la baza de date a partidului și modificarea acesteia și astfel poate controla și manipula votul delegaților la congresul partidului din 25 septembrie. La rândul său, Sighiartău l-a acuzat pe Orban că face ameninţări cu plângeri penale şi se comportă ca Dragnea sau Ceauşescu.

Adică hoțul i-a spus hoțului: prindeți hoțul! Dar nu s-au înjurat și nu s-au certat.

Deja în unele filiale ”sensibile” în care actualii șefi (majoritatea interimari - că și aceasta este o formă de fidelizare aplicată de șeful partidului) nu sunt de partea lui Ludovic Orban, s-au adus sute de membri în câteva zile sau au fost exclus numeroşi membri pe motiv că nu şi-au plătit cotizaţia. Că cine controlează filialele, decide șefia partidului, după cum v-am mai spus. Așa că se face ”totul pentru Front, totul pentru Victorie”și pentru a influenţa alegerile interne.

Să nu cumva să credeți că asemenea manevre au făcut numai iubitorii de mandolină. Au făcut-o și iubitorii de creștere în Ve a economiei. Primele filiale vizate au fost cele care nu au o mână de fier care să le conducă către Victorie, gen: Hunedoara, Argeş, Giurgiu, Sectorul 4.

Urmând ca apoi să fie distruse cele care beneficiază de o mână de fier (fie de partea lui Cîțu, fie de-a lui Orban) prin activarea ”opoziției” (pro-contra), prin infuzie de ”capital” uman, gen: Sălaj, Bistrița-Năsăud, Satu-Mare, Maramureș (considerate un fel de spini în inima Ardealului controlat de Clujul lui Boc, Buda și Tișe). Spini, că sunt de obicei județe jucătoare pe local în ligă cu PSD.

Ar mai fi Bihor (Ilie Bolojan), Arad (Gheorghe Falcă), Giurgiu (Dan Motreanu), Alba (Mircea Hava) și Prahova (Iulian Dumitrescu), județe cu șefi de genul care așteaptă semnal luminos de la Cotroceni, să vadă de partea cărui ”câștigător” să se poziționeze.

Cum ponderea de delegați se face în funcție de rezultatul la alegerile parlamentare, se speră mult chiar și de la cei puțini - de aceea se insistă și pe filialele care au rezultate demne de Cartea Rușinii. Ca la Pristanda, important este să raportăm ceea ce numărăm, indiferent cum numărăm.

Bun.

Aceste manevre nu au scăpat neobservate. Doar nimeni nu vinde castraveți nici grădinarilor lui Orban, nici grădinarilor lui Cîțu. Așa că s-a decis o "îngheţare" a registrului membrilor.

Potrivit unei decizii luate de Comisia de Organizare a Conrgesului PNL (COCON), la alegerile interne din partid vor putea vota doar membrii care figurau în registru la data de 31 decembrie 2020 şi care au cotizaţia plătită la zi. Această decizie blochează practic manevrele cu membri noi sau mutaţi dintr-o filială în alta. Pe de altă parte, blochează accesul la alegeri pentru membrii care nu şi-au plătit cotizaţia, oferindu-le însă acestora şi timp pentru a-şi achita datoriile.

Decizia este semnată de ”dragă Stolo”, dar asta este altă poveste.

Așa că, în orice variantă, vom avea un președinte al PNL prea bun, prea ca la noi în țară.

Chit că, fără controlul registrelor locale cu membrii de partid, Orban seamănă tot mai mult a istorie. De unde și isteria declarațiilor.

Și, gata!

Adauga comentariu