Cum şi-a petrecut Ilie Balaci ultimele ore din viaţă. “Minunea blondă” a murit în locuinţa mamei sale

Ultimele două poze cu Ilie Balaci apar pe reţelele de socializare în jurul orei 02.30 în această dimineaţă. Ambele sunt alături de un bun prieten de-al său. Prima îi redă pe cei doi cel mai probabil într-un restaurant. În cea de-a doua, făcută la interval de doar 1 oră, în jurul orei 03.30, Ilie Balaci apare într-un club din Craiova.

După club, în jurul orei 03.45 Balaci a ajuns acasă la mama sa în Rovine. S-a aşezat în pat, a dormit câteva ore după care care s-a trezit şi i-a cerut mamei sale să-I facă un ceai de lămâie, motivând că îi este rău. Nu s-a ridicat din pat.

Mama lui a mers după lămâie, în exteriorul garsonierei sale, iar când s-a întors l-a găsit pe Ilie Balaci pe jos, nemişcat. 09.40 era ceasul când mama fotbalistului a sunat la 112. Între timp, una dintre vecine, medic de profesie l-a preluat şi i-a făcut masaj cadiac până la sosirea ambulaţei.

Echipajul SAJ ajuns la faţa locului l-a preluat şi i-a executat în continuare procedurile de resuscitare. Într+un târziu echipajul de Ambulanţa a plecat la o altă intervenţie şi a fost înlocuit de o autospecială SMURD. Şi medicii de pe SMURD l-au resuscitat însă fără reuşită. Aceştia au declarat decesul la 11.15 în această dimineaţă.

 

Adauga comentariu