De la regie și montaj de televiziune la detailing pentru mașini. Cosmin Drăgotescu, craioveanul care face o mașină second să arate mult mai bine decât atunci când a ieșit pe poarta fabricii

La doar 37 de ani Cosmin Drăgotescu are deja 10 ani de experiență  în detaling pentru mașini.  A fost primul din Craiova care a avut curajul să încerce să implementeze o astfel de meserie. Și nu a știut că poate avea și o altă pasiune în afară de televiziune, până când nu și-a cumpărat prima mașină.

 

"Am început în 2008, după ce mi-am cumpărat prima mașină. Era nouă și voiam să o țin așa cât mai mult timp. Am căutat pe internet tutoriale despre cum se spală corect o mașină, cum se aspiră, cu ce se șterg plasticele. Am găsit multe informații pe un forum englezesc și practic de acolo am aflat prima dată despre detailing." , a declarat Cosmin Drăgotescu.

 

Mai mult decât atât, tot pe forum Cosmin a văzut că unii oameni câștigă bani din prestarea unor astfel de servicii și și-a pus în gând să îl implementeze și în Craiova. Au urmat câțiva ani, o perioadă destul de grea, în care a trebuit să le câștige încrederea oamenilor și să le explice cu ce se ocupă.

 

"Am avut doar jumătate din banii pentru achizitionarea masinii de polis, adică 700 de lei. Cealaltă jumătate mi-au dat-o părinții. Apoi în fiecare lună îmi achiziționam câte o pastă de poliș. La serviciu de atunci câștigam 700 de lei, iar o singură pastă costa 170 de lei și îmi trebuiau trei. Cel mai greu a fost să le explic oamenilor cu ce mă ocup. Când le spuneam de detailing făceau ochii mari, iar când le spuneam că un detailing interior costă 350 de lei se închinau.", mai spune Cosmin Drăgotescu.

 

Din acel moment și până acum craioveanului i-au trecut prin mâini peste 1500 de mașini care au avut parte de o nouă înfățișare. Atelierul de detailing este acum mereu plin, programările se fac cu o lună în avans, iar oamenii au înțeles că pentru orice mașină în special second este necesară o astfel de procedură.

 

Prin detailing interior se face dezinfectarea mașinii care poate fi purtătoare de mulți microbi de la proprietarii anteriori. Se curăță tapițeria cu mașina de spălat cu injecție extracție și cu un detergent special creat în acest sens. Plafonul, plasticele, volanul, absolut fiecare centimetru este curățat și dezinfectat. Iar pentru a îndepărtarea bacteriilor se folosește și un generator de ozon.

 

La exterior se restaurează lacul vopselei și așa se face că de cele mai multe ori mașina pleacă de la detailing arătând mai bine decât atunci când a ieșit pe poarta fabricii.

 

 

 

Adauga comentariu