Delicii din carne de mangalița, pe masa de Paște. Cel mai mare crescător din România a obținut recunoașterea preparatelor sale ca produse tradițional românești. Află de unde le poți cumpăra

Ciolan de porc afumat cu fum de lemn, șuncă împănată cu straturi generoase de carne sau ceafă aromată cu condimente speciale, toate preparate după rețete vechi, sunt din această săptămână atestate ca produse tradițional românești. Cei mai norocoși sunt craiovenii, pentru că, de astăzi, s-a deschis primul magazin de produse din carne de porc “Mangalița” în Piața Centrală.

“Acest magazin face parte din planul pe care îl avem de a oferi populației o alternativă sănătoasă la produsele pline de aditivi și conservanți care au umplut piața. Este primul pas pe care îl facem în acest sens. Toate produsele sunt pregătite cu tehnici naturale, sănătoase, astfel că preparatele din carne de mangalița au devenit primul produs tradițional românesc atestat în Dolj.”, a declarat Adrian Popa, directorul Direcției Agricole Dolj.
 
Toate meritele îi revin unui fermier din Dăbuleni, Dorin Vîrcan. Are 49 de ani și a lucrat în construcții până acum șase ani când a hotărât că trebuie să facă ceva și pentru propria sănătate.
“Am început să am probleme cu inima și a trebuit să îmi schimb stilul de viață. Medicii mi-au spus că nu mai am voie să manânc carne de porc, așa că am încercat să găsesc o variantă mai sănătoasă pentru porcul clasic. Așa că am investit toți banii într-o fermă de porci de rasă “Mangalița”, rasă recunoscută pentru carnea fără colesterol, dar cu acizi grași sănătoși.”, povestește fermierul.

În ferma de la Dăbuleni cresc acum peste 350 de porci de rasă pură. Pe o suprafață de aproape 5 ha, animalele pasc în voie pe câmp.
“La noi porcii trăiesc ca la spa, au iarbă proaspătă, apă curată și zone de nămol. Acești porci cresc de trei ori mai greu decât cei din fermele obișnuite pentru că îi hrănim doar cu porumb, tărâțe și iarbă. Ne costă 1500 de euro pe lună mâncarea lor, dar noi nu facem rabat la calitate”, explică fermierul Dorin Vîrcan.

Carnea de mangalița este apoi procesată în spațiul propriu, tăiată, afumată și fiartă pâna ce se transformă în cele mai delicioase și aromate bucate.

“În octombrie anul trecut am deschis propria carmangerie la Dăbuleni, unde am început să vindem ceea ce preparam noi. Acum am reușit să intrăm pe piața din Craiova cu primul magazin de produse tradiționale din carne de porc de mangalița din România. Avem prețuri mici, de producător”, explică Gilbert Vîrcan, fiul fermierului, proprietarul magazinului din Piața Centrală.
Pofticioșii vor găsi în magazin slănină la 30 lei kilogramul, tobă cu 38 de lei/kg sau ceafă afumată cu 78 de lei/kg. Acesta va fi deschis de joi până duminică.
 
 
 

Adauga comentariu