Doi bărbați, reținuți pentru tentativă de omor, ultraj și lovire sau alte violențe, în urma conflictului dintre braconieri și paznicii de vânătoare, la Teasc

Doi doljeni, în vârstă de 33 şi 36 de ani, ambii din comuna Bratovoeşti, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, astăzi, fiind cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor, ultraj şi lovire sau alte violenţe. Este vorba de braconierii care au atentat la viața unui paznic de vânătoare în noaptea de 17 noiembrie a.c., în extravilanul comunei Teasc.

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Un paznic de vânătoare, de 45 de ani, care ar fi fost agresat fizic şi lovit cu un obiect contondent în zona capului de doi bărbaţi de 33 şi 36 de ani şi bărbatul de 36 de ani, care a fost împuşcat cu arma de serviciu de unul dintre paznicii de vânătoare, în vârstă de 23 de ani. 

”Iniţial, în această cauză a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ultraj şi braconaj cinegetic. Ulterior, dosarul penal a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru desfăşurarea de cercetări şi sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la omor. Activităţile de cercetare penală au fost continuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. În baza probatoriului administrat, în cursul acestei zile, cei doi bărbaţi de 33 şi 36 de ani, care ar fi agresat paznicul de vânătoare, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor, ultraj şi lovire sau alte violenţe”, a precizat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Dolj.

Aceştia urmează să fie prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

Foto: arhivă

Adauga comentariu