DOLJ: Alegeri parțiale pentru primari, pe 27 iunie, în cinci localități, între care și Filiași

Hotărârea de guvern prin care s-a stabilit ca alegerile locale parţiale pentru primari să se desfăşoare în data de 27 iunie 2021 şi care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, a fost adoptată în ședința de Guvern de ieri.

Conform prevederilor hotărârii, perioada electorală va începe în data de 23 mai 2021, candidaturile vor putea fi depuse până cel mai târziu la data de 7 iunie 2021, iar campania electorală va începe în data de 12 iunie 2021.

În Dolj, circumscripţiile electorale în care se organizează alegeri locale parţiale pentru primari sunt:

*Oraşul Filiaşi (primarul Costeluș Ilie Gheorghe (PSD) a fost declarat incompatibil)
*Comuna Cătane (primarul Marius Dinulescu (PSD)a decedat)
*Comuna Sadova (primarul Eugen Safta (PMP) a decedat)
*Comuna Terpeziţa (primarul Constantin Popa (PSD) a fost declarat incompatibil)
*Comuna Ostroveni (primarul Silviu Dorel Preduș (PSD) declarat incompatibil).

Recent, și primarul din localitatea Băilești, Costel Pistrițu (PNL) a pierdut definitiv procesul cu ANI, și a fost declarat incompatibil. Însă un ordin de prefect privind încetarea mandatului său nu a fost emis încă.

Adauga comentariu