DOLJ. Radiografia parcului auto: 30.000 de mașini înmatriculate în 2020. Zilnic, circa 200 de doljeni se prezintă la ghișeele SPCRPCÎV

Parcul auto al județului Dolj este în continuă creștere, chiar dacă în acest an s-au înregistrat ușoare scăderi ale numărului de înmatriculări. La această dată, cifra autovehiculelor înmatriculate este de 276.000 în județul nostru, dintre care 223.785 sunt autoturisme. Comparativ cu 2019, în perioada anului 2020 s-au înregistrat cu aproximativ 10% mai puține înmatriculări. De la începutul anului și până în prezent s-au emis 30.000 de certificate de înmatriculare, față de aceeași perioadă a anului trecut, când s-au emis 32.000 de certificate. Potrivit comisarulului-șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Dolj, Maria Vasile, luna august 2020 a înregistrat un salt al înamatriculărilor, pentru că ”Programul Rabla a funcționat foarte bine în acest an”

În 2020, din cauza pandemiei, a stărilor de urgență și de alertă și a restricțiilor privind activitatea Serviciului s-au primit mai puține solicitări pentru înmatricularea vehiculelor. Cu toate acestea, chiar dacă trendul a fost ușor descrescător, luna august nu s-a încadrat în ritmul celorlalte luni, ba chiar a fost mai intensă decât anul trecut: s-au înregistrat cu 10% mai multe înmatriculări față de august 2019. 

Explicația este că programul rabla a funcționat foarte bine în acest an și a impulsionat achiziția de autovehicule noi, chiar dacă procentul reprezintă doar 12% din totalul vehiculelor înmatriculate uzate. Cele noi reprezintă un procent destul de mic, între 10 și 12% din totalul înmatriculărilor. În rest, s-a înregistrat o scădere a numărului de vehicule înmatriculate”, a precizat, pentru Ziarul de Craiova, Maria Vasile, comisar-șef al SPCRPCÎV Dolj.

Potrivit sursei citate, din totalul vehiculelor înmatriculate de la începutul anului până în prezent, respectiv 28.296, aproximativ jumătate reprezintă vehiculele deja înmatriculate în România, care înregistrează schimbări de proprietari. Cealaltă jumătate sunt vehicule la prima înmatriculare în România, fie că sunt noi, fie că sunt uzate, aduse din afara țării noastre.

Majoritatea sunt din Uniunea Europeană, din țări în care cetățenii români locuiesc și s-au întors acasă și și-au adus mașinile pe care și le-au înmatriculat aici. Sunt și situații în care cetățenii noștri s-au deplasat în UE și au achiziționat mașini. În privința numărului autovehiculelor din afara UE, cum ar fi America, am înregistrat o ușoară creștere, deși sunt foarte puține la număr. Ele au fost înregistrate, de asemenea, de cetățeni care au lucrat sau au locuit în SUA sau alte state și și-au reînmatriculat mașinile în România”, a explicat șefa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Dolj.

În altă ordine de idei, în perioada ianuarie-septembrie 2020, 16.452 de mașini au fost radiate, față de aceeași perioadă a anului trecut când s-au înregistrat 19.171 de solicitări în acest sens.

Conform comisarului-șef al SPCRPCÎV Dolj, în medie, la ghișeele Serviciului se prezintă circa 200 de persoane pe zi, care solicită înmatricularea vehiculelor sau schimbarea certificatelor de înmatriculare.

 

 

Adauga comentariu