Doljul cu cele mai frumoase obiceiuri de Paşti. Pomenirea morţilor în Joia Mare naşte de la cele mai intense tradiţii până la poveşti cu babe urâte care pedepsesc copiii neascultători

Pomenirea Morţilor în Joia Mare naşte cele mai frumoase obiceiuri şi tradiţii în Dolj. Vărsatul de apă este practicat în sudul judeţului, la Bechet.

" Aici femeile  îşi pregătesc dinainte locul ales pentru vărsatul apei, pe malul Jieţului, loc curat, pe care îl marchează cu nuiele de salcie verde, îndoite sub formă de arcade şi înfipte în pământ. În dimineaţa de Joi Mari, femeile împreună cu câte o copilă de 10-14 ani merg pe malul apei pentru a săvârşi ritualul vărsării apei, atât pentru cei morţi cât şi pentru cei vii.
Fiecare mort este strigat pe nume şi primeşte câte o ulcică cu apă aruncată din Jieţ pe sub arcadele de salcie. Pe apă sunt aşezate trochiţe cu lumânări aprinse care fac legătură cu lumea de dincolo, cu cei dispăruţi din neam; alte lumânări sunt aprinse pe nisipul apei care au acelaşi rol ca şi focurile aprinse la morminte: să încălzească morţii, să le deschidă calea revenirii pe pământ în zilele Paştelui. Femeile merg apoi, cu găleata cu apă luată din Jieţ, la cimitir unde aprind lumânări, varsă apă şi la morminte şi împart, de post, pentru fiecare mort", spun cei de la Centrul Creatiei Populare.

La fel de intens şi frumos este şi obiceiul focurilor de la Salcia. Dimineaţa devreme, când întunericul este pe sfârşit, femeile satului vin cu nuielecurate şi boji în cimitir şi aprind focuri la capătâiul morţilor pe care îi plâng şi îi strigă. Srigătul lor sparge liniştea năucitoare a nopţii de Joimari.

"Se crede că în noaptea de Joimari se deschid mormintele, cerul, ușile Raiului și Iadului, iar sufletele morților se întorc pe pământ, unde rămân printre cei vii până la Rusalii. Pentru sufletele venite din tărâmul celălalt, când încă este frig pe pământ, se aprind focuri simbolice în cimitire, pentru încălzirea lor. Focul de Joimari se face cu boji uscați și lemne curate, rupte cu mâna (neatinse de fier).
Obiceiul se mai păstrează în comuna Argetoaia, în satul Salcia, unde, de cu seară, femeile îsi pregătesc lemnele de foc, colacii și ulcica cu tămâie si, până în ziuă, aprind focurile în curți. Apoi pleacă în cimitir unde aprind un foc la capătul mormântului și îi bocesc pe cei dispăruți", spun reprezantantii Centrului Creatiei Polulare Dolj. 

In seara de Joimari copiii merg prin sate sa adune oua pentru vopsit. 

Tot în această seară se crede că vine și Joimărița (Joimărica), o bătrână urâtã cu dinții rânjiți care pedepsește copiii neascultători și femeile leneșe.

Sursa foto Centrul Creatiei POpulare Dolj
 

Adauga comentariu