Dovleacul de Halloween, afacerea de sezon a oltenilor. Fermierii au trecut la treabă

Pe lângă Valentine’s Day, românii au împrumutat o altă sărbătoare de peste ocean: Halloweenul. Așadar, fermierii din Oltenia s-au  conformat și s-au pus pe treabă. La sfârșit de octombrie, tarabele din piețe sunt pline cu dovleci de diferite mărimi sau forme. Prețul este de 3 lei/kg, însă diferă de la o tarabă la alta. 

 

Mulți dintre producătorii din Piața Centrală, din Craiova, recunosc că nu prea au succes dovlecii în zona noastră, chiar dacă este această sărbătoare.

 

O gospodină din Potcoava, județul Olt, vine de două săptămâni cu dovleci la piață, în Craiova.

Aceasta ne-a spus că acasă, la ea în sat, nu are o producție mare, ci doar în grădina de care are grijă, când nu stă la tarabă să vândă. 

“Nu prea se vând, chiar dacă e cu sărbătoarea asta de Halloween. Facem cu schimbul la tarabă, ba eu, ba soțul. Românii cumpără dovleac pentru a-l coace sau să facă plăcinte”, ne-a spus producătoarea.

Nu toți agricultorii s-au bucurat de succesul dovlecilor de Halloween, din această perioadă. Este cazul și unor fermieri olteni care au avut zeci de tone, însă au rămas cu el la poartă sau l-au dat la animale. Deși prețul este mic, mulți rămân cu marfa nevândută.

 

 

Adauga comentariu