Drăgoescu, viceprimar al Craiovei! PLUS Dolj îl propusese pe Săuleanu, USR Dolj pe Cîrceag

Cezar Drăgoescu, membru fondator USR Dolj, este propunerea definitivă a USR pentru postul de viceprimar al Craiovei. Biroul Național a decis în week-end ca el să rămână opțiunea în acest sens, iar președintele PLUS Dolj, Gabriel Păunică, declară că va respecta decizia de la nivel național, indiferent care va fi aceasta. Nu de aceeași părere este Adrian Prisnel, liderul USR Dolj, care a anunțat că va contesta decizia la Comisia Națională de Arbitraj. ”Mă delimitez de decizia Biroului Național al USR și sper ca Biroul Național PLUS să evalueze dacă este oportun ca un astfel de om să ajungă într-o funcție publică și cu girul lor”, spune Prisnel. Surse din anturajul lui Cezar Drăgoescu susțin că el a acceptat să fie propunerea de viceprimar al Craiovei, după ce cărțile au fost deja făcute la centru.

Potrivit președintelui PLUS Dolj, Gabriel Păunică, după ce în spațiul public a izbucnit scandalul cu Drăgoescu, cele două birouri județene ale USR și PLUS au luat fiecare câte o decizie.

Biroul USR Dolj a decis să îl susțină politic pentru funcția asta pe Eduard Cîrceag, pe care noi, cei de la PLUS, îl considerăm complet nepotrivit, dat fiind că e foarte tânăr. Propunerea noastră a fost singurul consilier PLUS, domnul Lucian Săuleanu. Numai că deciziile în alianță se iau cu unanimitate. Neexistând unanimitate, s-a ajuns la birourile naționale. Și Biroul Național USR a luat decizia, în ședința din acest weekend, să îl susțină pentru funcția de viceprimar pe domnul Drăgoescu. (...)  Atât timp cât se ia o decizie la nivel național, nu avem voie să nu o respectăm. (...) Nu am de gând să o contest. (...) Din informaţiile pe care eu le deţin în acest moment, este foarte probabil ca dl Cezar Drăgoescu să fie desemnat viceprimar al Craiovei. Nu este o chestiune care ţine de PLUS, iar afirmaţiile dlui Prisnel cum că dl. Drăgoescu ar fi fost propunerea mea personală sunt pure fabulaţii şi minciuni. Mai mult, Păunică nu are cum să influenţeze Biroul Naţional USR sub nicio formă, nici dacă aş vrea. Decizia probabil că se va tranşa astăzi”, a declarat, pentru Ziarul de Craiova, Gabriel Păunică. 

În urmă cu o săptămână, Biroul Național Permanent al USR a invalidat candidatura lui Cezar Drăgoescu la Camera Deputaților după ce în spațiul public a apărut o serie de mesaje, de pe grupurile interne de comunicare, în care acesta îl numea „ţigan” pe Valeriu Nicolae, pe Dacian Cioloş ”jegos buburos” și ”specimen securistoid”, pe Cristian Ghinea ”pupilul lui Macovei”. ”(...) Îmi exprim regretul afirmațiilor făcute pe un grup intern în urmă cu 3 ani şi sunt preocupat de faptul că aceste discuții private ar putea periclita imaginea USR și a alianţei USR-PLUS. În dreptul la replică pe care il cosider necesar imi asum afirmațiile nefericite de acum trei ani, când imaturitatea politică și stângăciile începutului m-au lăsat prada unor afirmații în care nu mă regăsesc astazi in nici un fel. Protestatar, rezistent, rebel si revoltat pe anumite situații create în jocul manipulării mediatice eram în acele vremuri un tânăr vehement căutându-și calea de a face ceva. Da, îmi este teribil de rușine de acele mesaje de atunci și le regret asumat și respsonsabil”, scria pe Facebook Cezar Drăgoescu, după izbucnirea scandalului.

Colegii de la centru au considerat că acesta și-a recunoscut greșeala și și-a cerut iertare, drept pentru care merită a doua șansă, aceea de a fi (măcar) viceprimar al Craiovei. 

Adauga comentariu