Ei sunt doljenii care rămân fără apă potabilă la fiecare avarie mai mare la conducta de transport. 16 comune din Dolj și Olt afectate

Compania de Apă Oltenia a întrerupt alimentarea cu apă potabilă în mai multe localități de pe straseul conductei de transport Izvarna-Craiova, din cauza unei avarii majore la această conductă.

Localnicii din 16 comune din județele Dolj și Gorj stau fără apă până mâine, 25 mai 2019, ora 24.00, timp în care angajații de la Compania de Apă lucrează la remedierea avariei.

Concomitent se vor executa și alte lucrări de întreținere și reparații pe toată lungimea conductei.

În Dolj sunt afectate de avarie localitățile Filiași, Braloștița, Brădești, Coțofenii din Față, Coțofenii din Dos, Almăj și Îșalnița.

Pentru Fabrica de Bere din Craiova va fi furnizată apă provenită din râul Jiu. În Craiova apa potabilă va fi furnizată fără restricții.

Adauga comentariu