Extinderea Aeroportului, apreciată de Cosmin Vasile ca ”cel mai îndrăzneț proiect pe care CJ Dolj îl va implementa”

”Extinderea și modernizarea aeroportului constituie cel mai îndrăzneț demers pe care Consiliul Județean și AIC îl vor implementa”, susține președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile. Potrivit acestuia, administrația județeană a început să țintească ”proiecte majore, care generează valoare adăugată din punct de vedere economic și care produc efecte pozitive pe termen mediu și lung, iar aeroportul se înscrie între acestea”. ”Putem afirma, fără a exagera, că semnarea contractului de finanțare pentru extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Craiova reprezintă cel mai important eveniment pentru administrația publică și pentru întreg județul, în anul 2021”, a opinat Cosmin Vasile

.

Contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul în valoare totală de aproximativ 97 de milioane de euro privind extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Craiova (AIC), demers care include construirea unui nou terminal pentru pasageri, a fost semnat joi, la sediul Consiliului Județean (CJ) Dolj, în prezența prim-ministrului Nicolae Ionel Ciucă, a viceprim-ministrului Sorin Grindeanu, totodată ministru al Transporturilor și Infrastructurii, a președintelui Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a primarului municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, precum și a directorului general al AIC, Sorin Manda. 

Aeroportul, care este principala poartă de intrare în regiunea de sud a țării, dar pentru districtele din nordul Bulgariei și zona din nord-estul Serbiei, care se află în aria de captare a AIC, a pornit de la 300 de pasageri care zburau pe parcursul unui an de la Craiova, ajungându-se la aproape 520.000 de călători în anul 2019.

Ținta investițiilor - 2 milioane de pasageri, 18.000 de decolări și aterizări pe an

Cele aproape 100 de milioane de euro atrase din fonduri UE sunt pentru lucrări complexe: 21 de obiective de investiții, cel mai important fiind reprezentat de construirea unui nou terminal de pasageri, o clădire cu subsol, parter și etaj, cumulând o suprafață desfășurată de 27.547 de metri pătrați și asigurând o capacitate de procesare de 1.933.186 de călători pe an.  

Proiectul mai urmărește realizarea unei noi platforme de îmbarcare-debarcare, a uneia pentru degivrarea aeronavelor, precum și a 2 căi suplimentare de rulare. De asemenea, va fi amenajată o parcare auto cu o capacitate de peste 270 de locuri și va fi asigurată dotarea cu utilaje aeroportuare, echipamente și sisteme de control.

Trebuie subliniat faptul că, în această perioadă, se lucrează și la alte proiecte majore, cum ar fi realizarea unui terminal intermodal, cel mai mare din sudul României, pe care vrem să-l construim la aeroport și care este prins în programul de guvernare. Ne dorim să conexăm în acea zonă transportul aerian de mărfuri cu cel rutier și cel feroviar, iar, mai departe, cu posibilitatea legării de porturile dunărene de la Calafat și Bechet”, a mai explicat Comsin Vasile.

 

 

Adauga comentariu