Fiecare zi în care stăm pe loc este o zi în care facem pași în spate

Sănătatea „concediilor productive” în antreprenoriat

Încă de la bun început am vrea să îți anulăm o potențială obiecție legată de acest titlu. Cea legată de singularitatea ta ca decident, ca orânduitor al brandului tău. Suntem un popor care încă nu ne-am asumat cu tărie perioadele sabatice de care majoritatea dintre noi avem mare nevoie (repet, ca indivizi, patroni, antreprenori). Momentele de solitudine, de meditație strategică sunt incredibil de valoroase, cu condiția să ni le asumăm atunci când ele vin și se așază în contextul nostru existențial.

Teoria lui: „din 7 în 7”

Liderul uneia dintre cele mai creative agenții din lume își transformă tot al 7-lea an într-unul sabatic. Se numește Stefan Sagmeister și încă din 2009 a început să vorbească despre o astfel de îndrăzneală prin care timp de un an, tot la 7 ani, punea obloanele pe agenția sa de creație din New York. Pe vremea aceea (și chiar și acum) lumea a fost reticentă. Dacă stăm să aruncăm o privire în lumea antreprenorială din România, vom observa cum oamenii de business „nu își permit” nici măcar o zi liberă, din varii motive pe care noi le considerăm o simplă „căutare de scuze” subiectivă. Ne este foarte greu să concepem cum ar putea un client să trăiască fără noi o săptămână, darămite un an. Ne simțim vinovați că nu lucrăm câte 12 ore zilnic, că nu „sclavagim” pentru idealurile clienților noștri. Credem cu tărie că dacă închidem chiar și pentru 3 zile, vom fi stigmatizați, considerați neprofesioniști și leneși. Cum să îți lași clienții baltă și să te duci în Bali? Ai înnebunit? În fond, chiar și pentru Sagmeister această experiență a fost una pe care a trebuit să o dezvolte prin experimentare și analiză. Pentru că acest an sabatic despre care discutăm nu este format din 12 luni în care stăm la soare, ci este un an în care muncim pentru noi. De exemplu, Sagmeister a reușit abia după două astfel de „experimente” să își deslușească o formulă eficientă și productivă de relaxare, realizarea unui program de contemplare în timpul acelei perioade sabatice. Un program de tip „armată”, în care de la 8 la 9 să „visezi” idei noi și prostești. Apoi, de la 09:00 la 10:00, să descrii simțuri și gusturi. În fine, de la ora 10:00 la 11:00, să lucrezi pentru… extratereștrii.

Anul sabatic nu este doar „o altă vacanță”

Hai să dăm și o definiție a perioadei sabatice. Conform DEX, un an sabatic este:

„Un an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, în care aceștia sunt scutiți de obligațiile didactice.”

Sau, dacă vrei componenta evreiască: „În fiecare al 7-lea an, la vechii evrei, aceștia erau obligați să își elibereze sclavii și să lase pământurile nelucrate”. Din punct de vedere al agriculturii regenerative „culmea”, acest lucru ajuta la o productivitate sporită.

Adaptat culturii antreprenoriale, mai ales cei care îmbrățișează ideea de antreprenor în serie, ajută extrem de mult ca periodic „să te detașezi” de obligațiile de zi cu zi, pentru a-i permite minții tale să se concentreze doar pe generare de idei.

Și totuși, există „ceva” din compania ta ce nu are voie să facă pauză niciodată

Vrem să vorbim despre greșeala de a lansa un brand și apoi de a-l pune în standby. Brandurile nu pot avea perioade de respiro (doar „părinții” lor, adică antreprenorii, pot avea ceea ce am descris mai sus). Această idee de a spune franc că nu e bine să pui pauză la branding a venit de la Aurelian Enache (unul dintre clienții noștri de suflet), a cărui proprie revelație ne-a făcut să scriem azi despre asta.

Brandul nu este un om, deși are potențial să fie iubit sau (de ce nu) urât din tot sufletul

Din punctul de vedere al unui brand, fiecare zi în care nu creștem cât de puțin, este o zi pierdută. Și mai rău, este o zi în care competitorii noștri vor câștiga teren în fața noastră. Imaginează-ți tot acest branding ca pe o cursă în care te afli tu, alături de competitorii tăi. Crezi că ai vreo șansă să ajungi primul la linia de finish dacă te oprești, chiar și pentru o secundă, pe mijlocul traseului? Puțin probabil. Pentru că nu pierzi doar o secundă din cursă, ci pierzi demarajul, pierzi consecvența, pierzi viteza cu care te deplasezi spre succes. Orice oprire pe traseu le va permite altora să se dezvolte mai rapid, inclusiv inspirați de ceea ce faci astăzi.

Dezavantajul pionierilor este că nu văd ciorna realității celorlalți. Pionierii, cei ce inovează într-o industrie, îi pot inspira pe alții (fără să își dorească neapărat acest lucru). Întotdeauna va exista „cineva” care va ciuli urechile și va căsca ochii spre curtea celor ce inovează, iar în contextul în care inspirația „de copiere” a acelui „cineva” este însoțită de o potență financiară superioară, acest lucru va transforma un competitor urmăritor într-un lider care va reuși cu ușurință să „ia fața” celui care inovează cu corectitudine în suflet și principii. Indiferent cine sunt pionierii într-o industrie, cei care au buzunarul mai încăpător și mai plin au o șansă în plus să devină liderii industriei respective. Pe scurt, competitorii care nu au acces la inovația minților „crețe” pot compensa această lipsă printr-un surplus de motivație și/sau putere financiară. Tocmai de aceea nu este suficient să credem că, gata, am găsit ideea care va schimba lumea și ne va umple buzunarele, de acum putem să punem mâinile la ceafă și să ne relaxăm în așteptarea profitului. Orice idee măreață duce în spate ore, zile, săptămâni, ani de muncă asiduă, implicare, acel branding blamat sau neînțeles de mulți, dar care în curțile celor mai puternici jucători de pe piață, el nu doarme niciodată.

Evoluția darwiniană ne-a demonstrat de sute de mii de ori că cei care vor câștiga sunt indivizii care se adaptează și acționează în conjuncție cu factorul timp. Vorbim despre acel Carpe Diem evolutiv și productiv, despre acel momentum din care să extragi în fiecare secundă potențialul de succes. Iar întrebarea pe care o pune Succesul este:

Cine este cel mai pregătit acum cu tot ceea ce este nevoie, în situația actuală?

Așa își alege Succesul „câștigătorii”. Pentru că cei care vor avea onoarea să îl atingă sunt doar cei adaptați momentului, cei care, datorită dorinței nestăvilite de evoluție, vor câștiga succesul prin proactivitate pragmatică.

Adauga comentariu