Fifor promite investiții în structura militară de la Craiova. Colegiul Militar ar trebui să devină cel mai modern din țară, iar Brigada Multinațională va beneficia de fonduri pentru infrastructură și tehnică militară

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, au avut în această dimineață o vizită de lucru în garnizoana Craiova. Aceștia s-au întâlnit cu echipa de conducere și cu personalul Comandamentului Brigăzii Multinaţionale Sud Est. Le-au promis acestora că în perioada urmăatoare vor beneficia de investiții majore pentru modernizarea Brigăzii cu scopul operaționalizării complete până la sfârșitul anului.

“Sunt mai multe investiții care urmează să se facă, construcții noi, un pavilion nou, investiții pentru doatarea necesară a a acestuia. Primele 36 autovehicule blindate Piranha 5 vor fi alocate Brigăzii și ele vor merge la Caracal, Caracal ține tot de Brigadă, urmând ca următoarele să vină chiar la Craiova.”, a declarat ministrul Mihai Fifor.

După vizita de la Brigadă, oficialii au mers la o întâlnire cu toți directorii colegiilor militare din țară la Colegiul Tudor Vladimirescu din Craiova.
“Suntem preocupați să creăm baza, motiv pentru care dezvoltăm foarte mult rețeaua de colgii militare . Chiar aici la Craiova avem investiții, practim reface infrastructura urmând să avem cel mai modern colegiu militar din România în perioada următoare. Aici se formează baza de resurse umane de care Ministerul Apărării are nevoie în anii care urmează.”, a promis Fifor.

Ultima vizită a fost la Spitalul Clinic de Urgență Militar Dr. „Ștefan Odobleja”. Și aici s-au promis investiții într-un nou pavilion modern. Anul acesta se va realize proiectul, urmând ca anul viitor să se demareze construcția propriu-zisă.


Adauga comentariu