Ford construiește încă o hală pentru caroserii la uzina din Craiova

Fabrica Ford din Craiova se extinde cu încă o clădire, pentru adaptarea şi eficientizarea dotărilor existente. Mai exact, este vorba despre o nouă hală, pentru susținerea capacității de producție în Secția Caroserii. Potrivit informațiilor actuale, măsura vine ca urmare a cerințelor pieței și politicii Ford de lansare a unor noi modele. Este vorba despre scoaterea din producție a modelului Ecosport și introducerea unui nou model, fără, însă, a se modifica volumul de producție anual, respectiv numărul de unități (300.000 de unităţi/an) și suprafața totală a caroseriilor (30144000 m2).

Compania urmează să realizare o nouă clădire, de tip hală, cu destinația de producție caroserii. Aceasta se va amplasa în imediata vecinătate a actualei Hale Presaj/Caroserii, la distanță de 6 m față de aceasta. Cele două clădiri vor fi conectate printr-un tunel care va permite transportul caroseriilor între cele două corpuri. 

Din documentațiile depuse pentru obținerea autorizațiilor, reiese că noua construcție va avea dimensiunile de aproximativ 106 m x 57 m, înălțimea liberă interioară de 7,5 m și înălțimea maximă de aproximativ 10 m.

În interior vor fi instalați 51 de roboți mecanizati, marca KUKA, model KRC4. Vor fi amplasate 36 de stații, dintre care 28 de stații de sudură, 6 stații de sertizare și 2 stații găurire. Totodată, vor fi montate trei conveioare de transport al pieselor de caroserie, precum şi a echipamentelor tehnologice aferente pentru echiparea pieselor de caroserie ce vor fi transportate cu ajutorul conveiorului.

De menționat că procesul tehnologic de producţie a caroseriei nu va suferi modificări în comparație cu cel care se derulează în prezent în cadrul secţiei, urmând să se desfăşoare pe liniile principale de flux în care se vor încorpora si modificările descrise anterior. Principalele procese desfășurate în hala nouă vor fi cele de sudare planșeu, panouri laterale, elemente amovibile și caroserie. Legătura cu hala existentă se face printr-un tunel, tunel prin care se transportă elemente de caroserie în hala veche, în linia de asamblare caroserie existentă.

Proiectul propus va fi în legătură cu proiectul Ford de extindere a depozitului LCB și care presupune o suprafață de 2.041 m2 de spațiu de depozitare componente caroserii (capotă, haion, față uși, interior uși, podea etc.), care se afla in curs de executie. 

Reamintim că modelul EcoSport, care a ieșit pentru prima dată de pe poarta fabricii din Craiova în anul 2017, va fi înlocuit un automobil comercial, care, din 2024, va avea și o versiune electrică. Reprezentanții companiei Ford au anunțat investiții de 300 de milioane de dolari pentru uzina de la Craiova, pentru producția noului autoturism.

Sursa foto: fordauthority.com

Adauga comentariu