A fost prins băiatul lui Enriko Constantinescu. Acesta se ascundea în Mexic pentru că este acuzat de tentativă de omor

Eduard Constantinescu a fost găsit înStatele Unite ale Americii și a fost extrădat în țară săptămâna trecută. Din data de 8 februarie, acesta se află în Centrul de Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Dolj. 

Tânărul este cercetat pentru tentativă de omor în urma unui scandal din 2016. Anchetatorii au stabilit că „în timp ce mai multe persoane se aflau în incinta clubului Kripton din Craiova, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul Constantinescu Eduard Marian i-a aplicat persoanei vătămate P.N. lovituri cu o sticlă de vin, în cap, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale. De asemenea, inculpatul Ciovică Paul Florin i-a aplicat persoanei vătămate D.C. lovituri cu pumnii, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale“.

Eduard Constantinescu părăsise țara încă de la sfârșitul anului 2017, cu destinația Mexic. În tot acest timp, procurorii și polițiștii au desfășurat activități specifice pentru a-l aduce în fața legii. 

În august, anul trecut, pe numele lui a fost emis un mandate de arestare în lipsă, apoi a fost dat în urmărire națională și internațională. 

Sursa foto: adevarul.ro

 

Adauga comentariu