Fostul polițist acuzat de proxenetism de către avocatul Eugen Ruican neagă orice implicare în incident. "Sunt minciuni. Avocatul s-a dat la iubita fratelui meu, iar el a reacționat."

Incidentul relatat de avocatul Eugen Ruican a avut loc chiar astăzi, în fața clădirii în care acesta are biroul. Conform declarațiilor acestuia, după ce s-a întâlnit cu clienta sa, a fost atacat și lovit de un bărbat care se ocupa cu traficul de persoane, femeia fiind chiar una dintre victimele lui.

Mai mult decât atât, avocatul Ruican susține că agresorul este fratele unui fost polițist implicat și el în afacerea necurată.

Doar că lucrurile sunt prezentate într-o cu totul altă lumină de fostul polițist, Daniel Ilina. Acesta povestește că incidentul a avut o cu totul altă motivație, iar "corecția" aplicată avocatului de către fratele său a pornit tocmai din vina acuzatorului.

"Fata despre care vorbește avocatul a fost angajata mea pentru câteva luni la un magazin de haine. Doar atât am interacționat cu ea. De scurt timp este iubita fratelui meu și este clienta acestui avocat într-un dosar vechi de prostituție. De curând, i-a plătit avocatului un onorariu destul de consistent, dar a realizat că nu o ajută cu nimic și, mai mult, o păcălește. Astăzi a mers să îi ceara banii înapoi, dar în biroul lui au avut loc lucruri nefirești. S-a dat la ea, a tras de ea atât la el în birou, cât și pe casa scării, spre ieșire. Probabil ca fratele meu, care o aștepta la ieșire, a reacționat când a aflat ce a încercat avocatul. Acesta este adevărul, nicidecum acuzațiile de proxenetism care ni se aduc. Eu nici măcar nu sunt în țară, sunt plecat în vacanță cu soția și copiii de dinainte de Revelion. Nu știu de ce numele meu a fost adus în această poveste. ", a explicat Daniel Ilina.

Avocatul a depus deja o plângere la politie în care acuză că a fost bătut și amenințat.

"În cursul acestei zile, polițiștii craioveni au fost sesizați de către un bărbat de 45 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că acesta a fost lovit si amenințat de 2 bărbați de 29 și 31 de ani, ambii din Craiova. Din primele date obținute, polițiștii au stabilit faptul că infracțiunile sesizate ar fi fost comise împotriva unui avocat și ar fi avut legătură cu exercitarea profesiei acestuia. Având în vedere cele sesizate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj judiciar, urmând ca acesta sa fie declinat unității de parchet competente să efectueze activitatea de cercetare penala.", a declarat Cosmin Grădinarul, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Adauga comentariu