(Foto) Intervenție ilegală la un imobil din aria protejată a monumentului istoric Casa Bengescu. Deși a fost sesizat Parchetul, lucrările continuă nestingherit

Un imobil situat în aria de protecție a monumentului istoric Casa Bengescu din Craiova (nr. 24), pe Strada Brestei, la nr. 26, este supus unor lucrări care nu au niciun fel de autorizație. Arhitectura specific autohtonă, de secol XVIII-XIX, cu geamlâc, a fost distrusă, veranda de lemn și geamurile fiind înlocuită cu materiale ordinare, care nu respectă nici măcar Regulamentul din zona centrală și nici pe cel din zone de patrimoniu. Clădirea, lipită de Casa Bengescu, este situată într-un punct cu vizibilitate maximă, către și dinspre Brestei și către Părculețul ”Mihai Bravu”, pe vremuri cunoscut drept ”Cântarul de Piatră”, însă asta nu l-a oprit pe proprietar să demareze lucrările fără a solicita nici măcar autorizația de construcție.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții au fost sesizași în luna ianuarie și au făcut verificări la fața locului. A reieșit că lucrările de intervenție făcute nu aveau autorizație de construcție. Proprietarul a fost notificat să închidă șantierul la corpul de clădire C1, cu regim de înălțime S+P+E+M, fiind și amendat. Totodată, a fost sesizat Parchetul.

Însă nici după controlul Poliției Locale, nici a plângerii penale, lucrul nu a fost sistat. ”Dacă ești într-o zonă centrală sau de protecție a monumentelor istorice, orice lucrare ai face, inclusiv cele prevăzute în Legea 50/1991, necesită aviz de la Direcția Județean de Cultură. Dacă ești în zonă protejată, orice lucrare faci necesită aviz de la Direcția Județeană de Cultură, practic de la Comisia zonală a Monumentelor Istorice, dar bineînțeles în baza unui certificat de urbanism. Așadar, pentru acest tip de imobil, chiar și dacă schimbi învelitoarea, fără să schimbi volumetria, culoarea și materialul, ai nevoie de acest aviz de la Monumente. Dar, aceasta nu are nici măcar autorizație de construcție”, spune Bogdan Tiparu, președintele Ordinului Arhitecților Oltenia. 

Clădirea era frumoasă și era foarte pitorească, gemlâcul era absolut unic ridicat pe calcan. Trist. A fost înlocuit cu materiale total improprii. Nu trebuie folosite polistirene, tablă care imită țigla, geamuri termopan din plastic, adică trebuie menținute particularitățile care dau valoare clădirilor de acest fel, cu geamlâc, care sunt, de fapt, niște zone de trecere între zona de confort și închidere, cu ce înseamnă exteriorul. În același timp se deschid, închid, luminează. Casele cu geamlâc sunt specifice Valahiei, iar impactul pe care îl au este la nivel de tipologie de locuire. Casa este unică în zonă, fiind cu patru etaje oferă deschidere către împrejurime. Pe vremuri era, practic, primul punct de inserțiune în oraș, era o zonă articulară. Din zonele de geamlâc aveai perspective spre toată partea de Vest a Craiovei, spre Brestei”, explică arhitectul.

Culmea este că imobilul aparține patronului unei firme de design decorativ. ”Ne ocupăm de estetică, restaurare, protecție, prevenire și întreținere pentru suprafețe din lemn sau metal”, după cum este descrisă activitatea pe site-ul său web. Dar, deh, așa sunt unii, își dau cu firma-n cap!

Că e caz penal pare să nu conteze fiindcă lucrările nu numai că nu au fost sistate, ci au continuat zilnic și continuă nestingherit. De la primele ore, muncitorii erau la lucru, în zona din spate, dinspre Liceul Special ”Beethoven”, de unde înainte se putea observa geamlâcul. 

Așa arăta înainte partea din spate a imobilului (captură Google Street - Str. Dumbrăveanu)

Așa arăta în luna ianuarie 2021: 

Așa arăta azi, 3 martie 2021:

Partea din față a clădirii de la nr. 26:

 

 

Adauga comentariu