Șase saloane de la Pneumologie, din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” Craiova au fost reabilitate și sunt gata să primească pacienți.
Investiția a costat 608.000 de lei, bani de la Primăria municipiului Craiova.
“Nu este o sumă foarte mare, depășește cu puțin 600.000 de lei. Este o sumă foarte bine cheltuită. În continuare vom susține sănătatea, este principalul obiectiv al administrației din această perioadă, impreună cu învățământul”, a precizat primarul, Mihail Genoiu.
De asemenea, farmaciei unității medicale nu-i lipsește niciun medicament, după cum ne asigură cei responsabili.
O altă investiție necesară și bine primită a fost încălzirea. Dacă acum câțiva ani saloanele erau incălzite cu sobe pe gaz, în prezent încălzirea se face cu centrala termică proprie.
S-a făcut o îmbunatatire conditii hoteliere (televizoare, frigidere, instalatie AC), igienizare, s-au înlocuit obiectele sanitare, gresie si faianta, s-au făcut zugraveli și toate cele necesare pentru ca pacienții să se simtă ca acasă.
Adauga comentariu