(Foto/Video) Intervenție cu echipaj de descarcerare, la Răcari, pentru salvarea victimelor unui grav accident rutier

Un bărbat de 72 de ani, din Strehaia, care conducea un autoturism pe DN 6, din direcţia Filiaşi spre Craiova, ar fi pierdut controlul volanului lovind un cap de pod. În urma impactului, autoturismul s-a răsurnat, ajungând într-un şanţ de pe marginea drumului public.  Din primele cercetări, producerea evenimentului a avut drept cauză neatenția.

Au fost răniți atât conducătorul auto, cât și soția acestuia, pasageră în autoturism. Femeia, în vârstă de 70 de ani, a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare pentru extragerea victimei. Bărbatul a fost preluat de un exhipaj al Serviciului de Ambulanță, iar femeia, rănită grav, a fost transportată cu elicopterul SMURD. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dolj, ambii erau conștienți, și au fost duși la Spitalulm de Urgență din Craiova.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările în vederea clarificării împrejurărilor care au condus la producerea accidentului.

 

Adauga comentariu