(FOTO/VIDEO) Protest la Penitenciarul Craiova

Angajațiii din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță Craiova au ieșit în stradă, astăzi, în jurul orei 11, în fața clădirii, în semn de protest față de inechitățile salariale din sistemul public, de faptul că nu se aplică legea-cadru privind salarizarea bugetarilor, din cauza faptului că salariul minim nu este corelat cu creșterea preturilor și în 2021 îngheață din nou salariile. Lucrătorii sunt ”înarmați” cu vuvuzele și fluiere. ”Nu cerem majorari salariale! Guvernul Romaniei trebuie sa respecte propriile acte normative asumate la nivel de executiv si aprobate in Parlamentul Romaniei”, spun numulțumiții.

”Protestam pentru ca Poliția Penitenciară este ingura instituție din sistemul public care nu acordă majorarea legală de 75% părinților cărora le-a fost interzis prin lege sa rămână cu copii acasă pe durata închiderii școlilor. Singura instituție din structura de apărare națională care nu acorda titlul de specialist de clasa prevăzut de lege. Ultima instituție din structura de apărare națională ca procent de posturi ocupate raportat la posturile prevăzute in norme si in standarde. Prima instituție din Romania care in 2021 poate scădea sub nivelul de 50% de posturi vacante fata de standardele in vigoare, in eventualitatea unui buget subdimensionat. Prima instituție din Romania la numărul de ore suplimentare de munca prestate (peste un milion anual). Prima instituție din structura de apărare cu risc major de a nu reuși ocuparea in 2021 a posturilor aflate in proceduri de concurs din 2020, din lipsa de buget? Prima instituție din Romania ca vechime a tehnicii din dotare (mijloace auto. armament, mijloace de comunicare, de imobilizare, de control etc)”, explică sindicaliștii. Aceștia cer asigurarea fondurilor necesare pentru ocuparea, in cursul anului 2021, a unui nr. suplimentar de 2000 posturi fata de situația din luna ianuarie 2020. Efectuarea modificărilor normative necesare în vederea acordării titlului de specialist de clasa pentru polițiștii de penitenciare, similar polițiștilor. Respectarea Legii nr 153/2017, respectiv a prevederilor referitoare la aplicarea (etapizata) a actului normativ, pentru anul 2021. Indexarea pensiilor polițiștilor de penitenciare trecuți in rezerva, cel puțin cu valoarea inflației. Acordarea suplimentului de risc COVID-19 pentru personalul implicat în activități generatoare de riscuri pe aceasta linie. Semnarea si publicarea cu celeritate a ordinului de ministru privind acordarea majorării de 75% pentru polițiștii de penitenciare care nu au beneficiat de zile libere prevăzute pentru părinți, în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice. Punerea in aplicare a Deciziilor ICCJ nr 51/2019 privind plata corectă a salariului si respectiv nr 65/2020 privind plata corectă a orelor suplimentare. Plata indemnizației de concediu cu sporuri, urmare a sentințelor civile existente precum si a modificărilor legislative intervenite. Îmbunătățirea condițiilor de munca și a dotărilor prin aplicarea prevederilor convenite in Acordul colectiv la nivelul grupului de unități (alocarea bugetului necesar).

Sindicațiștii din penitenciare au anunțat că, pe întreaga durata a protestelor, mitingurile anunțate pot fi completate si cu alte acțiuni, precum ”excesul de zel in efectuarea unor misiuni sau activități, refuzul de prestare a muncii suplimentare, acțiuni de tipul grevei japoneze, suspendarea sau chiar blocarea activității”. 

Săptămâna trecută, agenții și ofițerii de poliție penitenciară din Sindicatul Phoenix din Penitenciarul Pelendava-Craiova au protestat, de asemenea, în fața Prefecturii Dolj.

 

Adauga comentariu