Gabriela Firea dă semnalul, în numele PSD: Nu vrem să ne obișnuim cu facturi triplate la energie

Nu vrem să ne obișnuim cu facturi uriașe, dublate, triplate, chiar de 4 ori mai mari, la energie! Acesta este mesajul ferm al PSD, arată ministrul PSD al Familiei Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook. Firea spune că partidul pledează pentru un mix de propuneri care să includă reglementarea, astfel încât facturile la electricitate și gaz să redevină și să rămână suportabile pentru populație și economie, inclusiv iarna viitoare. Simultan, este obligatorie mărirea capacităților de producție, astfel încât România să capete independență energetică, lucru posibil în câțiva ani.

„Soluțiile PSD au fost transmise guvernului. Însă ministerul Energiei are responsabilitatea inițierii/propunerii oficiale a întregului pachet, așa după cum inclusiv premierul i-a cerut, repetat, ministrului de resort. Este fundamentală rezolvarea cauzelor, respectiv anularea efectelor liberalizării haotice și în condiții de penurie a pieței, care a generat și a amplificat actualul dezastru. Dacă nu se oprește sarabanda creșterilor nestăvilite ale prețurilor la electricitate și gaz, inflația va continua să crească și va amplifica suferința populației și a economiei”, încheie Firea.

Marcel Ciolacu: Cel mai important este ca prețul energiei să fie predictibil pe termen lung, până în 2025/ Statul trebuie să intervină cu reguli și amenzi clare, din cifra de afaceri, ca legea să nu mai fie încălcată

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni la prânz, că ”cel mai important este ca prețul energiei să fie predictibil pe termen lung, până în 2025” și a subliniat că „statul trebuie să intervină cu reguli și amenzi clare, din cifra de afaceri, ca legea să nu mai fie încălcată”.

Tot referitor la facturile mărite la energie, social-democratul a mai spus că ”s-a făcut pentru prima dată o analiză foarte clară” și a reiterat ideea că liberalizarea prețului la energie a fost făcută ”haotic”.

”Astăzi premierul are o ședință interministerială. Mâine avem o întâlnire de coaliție în care se va prezenta acest document. Părerea mea e că trebuie să plecăm de la producători și să vedem de ce au crescut prețurile atât de mult. Cred că este evident pentru toată lumea că s-a făcut o liberalizare a prețurilor haotică, neluând în calcul o criză energetică. Prioritatea este supraimpozitarea veniturilor excepționale. La tot lanțul, nu numai la producători. Nu poți să ajungi de la 115 lei la 700, apoi la clientul final la 2000 de lei. Este inacceptabil. S-a făcut pentru prima dată o analiză foarte clară (…) Actul trebuie discutat cu Comisia Europeană pentru a ne încadra în rigorile asumate (…) Pentru categoria vulnerabilă ne gândim la vouchere, este prematur să vorbim acum. Cel mai important este ca prețul la energie să fie predictibil. Trebuie să se vină cu ceva predictibil pentru o perioadă îndelungată, până în 2025. Trebuie să stopăm această escaladare a prețurilor nesustenabilă economic. Este evident că cineva a beneficiat de aceste scumpiri și nu putem îngropa o țară întreagă. Este evident că statul trebuie să intervină cu reguli foarte clare, cu amenzi foarte clare, din cifra de afaceri, pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple. Eu voi susține modificări astfel încât legea să nu mai fie încălcată”.

Adauga comentariu