GALERIE FOTO Eveniment unic la Calafat! Orașul de la Dunăre s-a transformat pentru o zi în câmp de luptă. Sute de artilerişti, cavaleri, vânători cu arme de război au reuşit să readucă la viaţă scene din Războiul de Independenţă

Imagini impresionante şi o adevărată desfăşurare de forţe joi la Calafat pentru reconstituirea unor scene din Războiului de Independenţă din 1877-1878.

Sute de forţe angrenate şi foarte mulţi spectatori dornici unii să afle, alţii să vadă secvenţe din războiul care a adus independenţa Principatului României în faţa Imperiului Otoman.

Pentru o redare cât mai reală a momentelor războiului organizatorii au achiziţionat uniforme originale sau confecţionate manual, au folosit inclusiv replici de arme şi arme originale similare celor folosite în acea perioadă, iar efroturile lor au fost apreciate de curioşii prezenţi la eveniment.

Spectatorii au fost uluiţi de scenele reconsittuite, au admirat costumele, armele de război folosite şi modul în care a fost refăcut şi organizat câmpul de luptă. În atmosfera încărcată răzbătea doar sunetul puștilor.

Privitorii au avut ocazia să vadă cascadori profesionişti dar şi voluntari în uniforme specifice şi pe lângă arme militare, au fost martorii tragerii de salve de tun. De asemenea, au fost create efecte protehnice militare şi cai prezenţi au putut admira parade impreionante. Mai mult, voluntari au avut parte şi de un antrenament cu temă militară, unde au putut să mânuiască arme şi să vadă cum este într-o tabără militară.

Scenele din Războiul de Independenţă au fost reconstituite după pregătiri intense şi de durată.

Răspunzători de înteaga organizare sunt cei de la Patronatul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Calafat care prin proiectul Amintiţi-vă de război, apreciati-vă libertatea, în parteneriat cu autorităţile din Vidin, Bulgaria, urmăresc să sporească turismul în întreaga regiune a Dunării. Proiectul are finaţare europeană şi se desfăşoară pe parcursul a 23 de luni.

Adauga comentariu