Ghișee temporare de evidența populației în Coșoveni, Ghercești și Mischii

Cetățenii din localitățile Coșoveni, Ghercești și Mischii pot obține acte de identitate chiar în localitatea lor de domiciliu, începând cu data de 3 februarie, în fiecare zi de miercuri.

Termenul de eliberare a actelor de identitate este o săptămână de la data depunerii cererii, iar eliberarea se va face în același program. Persoanele care nu pot să se prezinte pentru primirea actelor de identitate în acest interval orar, pot obține actul de identitate în orice altă zi a săptămânii, de la sediul Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor (DPCEP) Dolj, din Craiova, Str. Vulturi nr. 9, între orele 09:00-15:00.

”Persoanele care se află în situații deosebite ce necesită eliberarea actelor de identitate într-un termen mai scurt și nu mai pot aștepta ziua de miercuri pentru a depune cerere în localitatea de domiciliu, pot depune cerere în orice altă zi a săptămânii la ghișeul Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor Dolj amenajat în incinta centrului Comercial ”Auchan Craioviţa” din Craiova. În astfel de situații, persoanele vor depune și o cerere specială prin care va menționa situația deosebită în care se află: motive medicale, deplasare urgentă într-o altă localitate sau un alt stat, susținerea unor concursuri de admitere sau examene, efectuarea unor operațiuni bancare/notariale, etc. Cererea specială se va obține gratuit de la ghișeu”, explică directorul DPCEP Dolj.

Cetățenii care dețin documente a căror valabilitate a expirat în perioada stării de urgență sau de alertă, trebuie să știe că, potrivit art. 4 alin (5) din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ”valabilitatea actelor de identitate se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”.

Programul de funcționare la ghișeele temporare din cele trei localități va fi:

între   900 -1000, la sediul Primăriei Coșoveni;
între 1130 -1230, la sediul Primăriei Ghercești;
între 1400 -1500, la sediul Primăriei Mischii;

             

Adauga comentariu