Inamicul în faţa porţilor

Individual, în grup, ca trib, ca naţiune, întotdeauna omenirea a experimentat starea de asediu cu „inamicul” în faţa porţilor.

Anxietate este unul dintre cuvintele cu care ne-a blagoslovit Bunul Dumnezeu în ziua în care a decis să se odihnească şi să ne lase pe noi să ne perpelim.

Fără stres-ul că vecinul ne râvneşte capra moartă, nu s-ar mişca nici o rachetuţă, nici o sabie nu ar ieşidin teacă şi nici o Patrie nu şi-ar mai îngrămădi Eroii la graniţele altor Patrii.

Trist nu este faptul că noi suntem anxioşi şi prost educaţi de Patriile noastre - un examen medical obligatoriu făcut conducătorilor dePatrii (acolo unde se poate, că nu toţi ne permitem joaca de-a democraţia), ar rezolva cât de cât această problemă; trist este că 150.000 de copii ruşi, înarmaţi până în dinţi, sunt gata să-şi scoată maţele şi să-şi împrăştie creierii în ţărână cu alţi 150.000 de copii ucrainieni, la simpla mişcare din deget a unui bandit.

Un bandit şi gaşca sa de interese care au luat ostatecă Rusia.

Un bandit aflat la final de viaţă biologică, ajuns în postura de a putea decide cu o simplă mişcare din deget extincţia câtorva sute de mii de copii aflaţi la început de drum.

Nu-s copiii lui, că altfel şi-ar aborda (poate) priorităţile.

Va fi sau nu va fi război, aşa clasic cum l-am văzut noi în filme, cu nemţii cei hitlerişti şi ruşii eliberatori şi ruşii nemernici, călcaţi în picioare cu tot cu elicoptere şi tancuri de către „Rambo”, cu rachetuţe, capete zburate în ţărână, execuţii publice, pogromuri, strămutări de populaţii, foamete, lacrimi şi suferinţă?

Habar nu am.

Luni, într-un discurs adresat naţiunii, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat ziua de 16 februarie - o dată invocată de oficialii americani drept ziua posibilă în care Rusia ar putea ataca - o „zi a unităţii” şi a lăudat puterea armatei ucrainene. Rusia a negat din nou orice plan de invadare a Ucrainei, deşi a deplasat peste 100.000 de militari la graniţele acestui stat.

Tot luni, preşedintele american Joe Biden şi premierul Marii Britanii Boris Johnson, au avut o convorbire telefonică şi au convenit că nu s-au pierdut toate speranţele pentru o soluţie diplomatică la criza ucraineană, în pofida multiplelor avertismente cu privire la o acţiune militară iminentă a Rusiei, informează BBC. Cei doi lideri au afirmat că a rămas o „fereastră crucială” pentru diplomaţie şi pentru ca Rusia să dea înapoi în demersurile sale de a ameninţa Ucraina, potrivit unui comunicat emis din Downing Street.

Între timp, mai mult de 12 state şi-au îndemnat cetăţenii să părăsească Ucraina, iar Statele Unite au declarat că bombardamentele aeriene ar putea începe „în orice moment”.

Aşa că investitorii străini şi oligarhii ucrainieni au părăsit în pas alergător ţara.

Aparatele de propagandă prorusă și proamericană sunt turate la maxim. Ori asta nu ajută la calm și detensionarea situației. Când adepţii unui chip cioplit îşi dau în cap cu adepţii altui chip cioplit, Pacea e doar un alt război de mentenanţă, în vederea pregătirii adevăratului război.

Nu se văd nuanţele? Nici nu se vrea. Apparatciki ruşi n-ar vrea să-şi petreacă restul vieţii în buncăre anti-atomice, în cazul în care SUA ar transforma sistemele defensive de la Deveselu (de exemplu) în sisteme ofensive.

Iar dacă ne uităm cine vorbeşte din spatele fiecărei păpuşi care „negociază” pacea, realizezi că toţi sunt de acord că Big Pharma şi-a făcut numărul economic, e timpul să lase şi pe alţii să mulgă Planeta.

Va fi sau nu va fi război? Nu ştiu, dar măcar industria de război să facă niște bani.

Deocamdată revedem (ca după „revelioanele” de altă dată), filmul Revoluţiei române în direct. Vedem filmul cu „Inamicul în faţa porţilor”. Vedem prin „ochiul” camerei de filmat şi înţelegem ceea ce vrea cel care scrie pe prompter să înţelegem.

„Hannibal ante portas”, zice-se că ar fi fost strigătul care i-a mobilizat pe romani să se adune din ţărână şi să-şi înfrângă definitiv duşmanul, Cartagina.

V-aţi fi aşteptat la un asediu al Romei şi ca acesta să fi fost strigătul panicat al vreunei santinele la vederea oştirii lui Hannibal.

Nici vorbă.

Nici azi nu se ştie dacă Hannibal a ajuns cu adevărat în faţa porţilor Romei.

În timp ce romanii asediau Capua, cartaginezii au crezut că pot să profite şi să atace Roma, crezând că e slab apărată. Numai că, ghinion, Roma gemea de legiuni formate din cetăţeni proaspăt înrolaţi. Chiar dacă neantrenate suficient, aceste legiuni erau suficiente să-i ţină pe cartaginezi în afara Romei. Aşa că, dupa câteva zile petrecute în preajma zidurilor ei, pleacă să jefuiască mai departe şi din visul lui Hannibal de a forma o coaliţie (împreună cu oraşele italice), împotriva Romei, se alege praful.

Din scrierile lui Polybios, Appian şi Titus Livius, nu reiese câtuşi de puţin faptul că Roma s-ar fi aflat vreodată sub stare de asediu din partea lui Hannibal. Abia 200 de ani mai târziu, Marcus Tullius Cicero scrie: „Hannibal credo erat ad portas”.

Semnificaţia expresiei „Hannibal ante portas” este aceea de pericol iminent.

Dar vremea inamicului în faţa porţilor, pe care să-l vezi, să-l pipăi, să-l miroşi, să poţi afirma: „este”, a trecut de mult.

Acum inamicul suntem noi, zeloţii unui chip cioplit, în război cu zeloţii altui chip cioplit, pentru a salva viaţa unei capre râioase de multă vreme moartă.

Şi, gata!

Staţi, că mai avem un Post Scriptum: Deocamdată, războiul se amână. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin este „dispus să negocieze”. Criza din Ucraina este doar o mică parte a preocupărilor mai cuprinzătoare de securitate ale Rusiei. Cum vă ziceam, politica externă nu este în alb şi căcăniu. Până la căcăniu, există zeci de mii de nuanţe de căcăniu. „Securitatea Rusiei, e mai amplă” decât ieşirea de neam prost a ambasadorului rus în Suedia...

Şi gata!

Adauga comentariu